0:00

Consolare liberală la Piatra Neamț: 9 consilieri cât un viceprimar, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLiberalii au câștigat nouă locuri de consilieri locali la Piatra Neamț în acest mandat și, spre marea nemulțumire a primarului Dragoș Chitic, repetată cu orice ocazie, în ciuda numărului mare de consilieri, nu s-au ales și cu un post de viceprimar din cauza alianței cu PSD a celor de la PMP și ALDE. Chiar dacă nu are secund din PNL, primarul și-a însărcinat cei nouă consilieri cu rezolvarea problemelor municipiului pe cartiere, lista de atribuții pentru fiecare în parte fiind prezentată vineri, 22 iulie, în cadrul unei conferințe la sediul de partid. „Este evident faptul că PNL, având nouă consilieri locali din 23, ar fi meritat o funcţie de viceprimar. Pentru că celelalte partide s-au aliat, nu am reuşit să obţinem funcţia, ceea ce nu înseamnă că nu vom continua să punem în aplicare proiectele anunțate în cadrul programului Piatra Neamț 2020. Consilierii locali au primit câte o zonă geografică de activitate şi proiecte concrete, de care să se ocupe de acum înainte”, a declarat Dragoș Chitic, fiind înconjurat de câțiva dintre consilierii liberali. Trebuie să spunem că, în afara discuțiilor cu cetățenii, restul atribuțiilor sunt mai mult la nivel de imagine.

Astfel, profesorul Mihai Obreja va răspunde de cartierul Dărmănești, se va ocupa de partea de educație, cu accent pe liceele din municipiu, dar și de activitatea cabinetelor medicale școlare și a centrelor de permanență. Totodată, la capitolul proiecte europene ( !?!), Mihai Obreja va trebui să se asigure de implementarea proiectului privind modernizarea și extinderea infrastructurii educaționale din 10 școli generale și 11 licee, după cum a anunțat primarul.

Vasile Popescu răspunde de cartierul Precista și de problemele legate de asistenţa socială, activitatea din creşe și de locuinţele publice. Printre sarcinile care îi revin fostului viceprimar se numără extinderea adăpostului de noapte din Speranţa şi înfiinţarea unui centru social de zi. Este interesant să vedem și ce pârghii va avea pentru îndeplinirea acestor deziderate.

Luminiţa Moscalu răspunde de cartierul Mărăţei și se alătură colegului Mihai Obreja pentru rezolvarea problemelor ce țin de educaţie, cu accent pe grădinițe şi școli generale, intrând într-un fel de concurență benefică cu dl. Obreja. Totodată, va răspunde de evenimentele de pe plan local, de domeniul cultură, societate civilă, relaţia cu ONG-urile. Luminița Moscalu va trebui să se asigure și de înființarea universității de stat la Piatra Neamț (!?!) și de proiectul european privind modernizarea infrastructurii educaționale, cu accent pe grădinițe și creșe. „Romel Bîrjoveanu va răspunde de cartierul Dărmănești, iar activitatea dumnealui va ține de fluidizarea traficului și asigurarea siguranței rutiere. Proiectele locale de care va răspunde sunt «asfalt până la ultima casă» și Smart City, proiect aprobat în decembrie 2015. Ca proiect european va răspunde de continuarea proiectului pentru zona pietonală Curtea Domnmească și de realizarea platforme peste Cuiejdi”, a spus Dragoș Chitic.

Lui Paul Pintilie îi revine cartierul Mărăţei, iar ca domenii de activitate se va ocupa de sport, promovare turistică, siguranța cetățeanului și ordine publică. Pe plan local trebuie să asigure creşterea eficienței Poliţiei Locale, de camere de supraveghere conectate la dispeceratul Poliției Locale. Ca proiect european îi revine cel cu privire la continuarea pistelor pentru biciclişti.

Consilierul local Adrian Ciobanu va răspunde de centrul orașului și de transportul public, crearea de noi locuri de parcare, cursuri de apă și problemele legate de situații de urgență. Ca proiect european, îi revine cel privind extinderea și modernizarea transportului public în comun, musai ecologic.

Adrian Olariu i se alătură la rezolvarea problemelor din centrul urbei și va răspunde și de spaţiile verzi, parcuri, locuri de joacă, iluminat public. Planul este de a se realiza alte 10 locuri de joacă în municipiu în perioada următoare și, ca proiect european, Adrian Olariu va trebui să se ocupe de modernizarea iluminatului public și de monitorizarea video a traficului din oraș.

Constantin Teodorescu răspunde de Precista, de urbanism, de finalizarea Planului Urbanistic General și de problema câinilor comunitari şi ai salubrizării. Totodată, trebuie să se asigure că vor fi continuate proiectele de refacere a faţadelor blocurilor, de reabilitare termică și de extinderea adăpostului câini. Ca proiecte europene are în sarcină amenajarea noii Case a Căsătoriilor și înființarea unui centru multifuncțional în fostul cinematograf Cozla.

Ultimul, dar nu cel din urmă consilier local al PNL, Valentin Ciobanu va răspunde de cartierul Mărăţei și de rezolvarea problemelor privind colectarea deşeurilor, relaţia cu mediul de afaceri și asigurarea atractivității orașului pentru investitori. Ca proiect local răspunde de crearea unui parc industrial, iar ca proiect european, de înființarea unui incubator de afaceri. „Pentru a continua să interacţionăm cu cetăţenii, colegii mei vor face în continuare deplasări în cartierele de care răspund și vor avea întâlniri cu oamenii. Totodată, vom organiza un program de audienţe la sediul partidului, în fiecare zi de vineri, de la ora 15. Este un program stabilit pe cartiere: în prima săptămână va fi cartierul Mărăței, în cea de-a doua – Dărmănești, a treia – Precista și a patra săptămână din lună – centrul orașului. Nu ne deranjează dacă şi celelalte partide vor face acelaşi lucru”, a spus Dragoș Chitic.

Andreea AMARIEI

 

 

Articolul precedentConsiliul Județean Vaslui caută director și șef birou
Articolul următorLocuri de muncă pentru bugetari în județul Bacău
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.