„Confesiunile unui câine” la Piatra Neamţ, Roman şi Bacău

Asociația Culturală REPLIKA, Asociația Red Panda și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR vă invită la spectacolul de teatru educațional „Confesiunile unui câine”, parte din proiectul „Manifest canin în sala de lectură din Moldova”. Manifestarea se desfăşoară după următorul program: 21 decembrie, ora 11:00 – Biblioteca Județeană Bacău; 21 decembrie, ora 15:00 – Sala de Festivități a Municipiului Roman; 22 decembrie, ora 12:00 – Biblioteca Județeană Neamț. Intrarea este liberă.

„Confesiunile unui câine” este un spectacol de Ioana Macarie şi Mihaela Rădescu. În distribuţie: Mihaela Rădescu, Mădălina Florescu – pian, Cristian Balaş – vioară, Alina Crăiţa, Emilia Manea, Andrei Gonczi, Toma Albacan şi Bogdan Frunzareanu – video artists. Coregrafia: Ioana Macarie. După romanul „Viaţă de câine” de Peter Mayle.

„«Confesiunile unui câine» este un spectacol pentru cei care au un căţel acasă şi se fericesc, un spectacol pentru cei care nu au un căţel acasă, dar îşi vor lua unul şi se vor ferici, un spectacol pentru cei care iubesc animalele, dar şi pentru cei care nu le iubesc… şi le vor iubi” – Mihaela Rădescu.

„Proiectul «Manifest canin în sala de lectură din Moldova» este dedicat copiilor între 10 și 18 ani, din 10 orașe din Moldova (Bacău, Bârlad, Botoșani, Fălticeni, Iași, Pașcani, Piatra Neamț, Roman, Suceava și Vaslui) și se desfășoară în 10 Biblioteci Publice din țară. Scopul principal al proiectului este educarea prin artă a tinerei generații și promovarea responsabilității, implicării în societate, toleranței și respectului pentru viață. În cadrul proiectului, aproximativ 1.000 de copii vor viziona spectacolul de teatru «Confesiunile unui câine», prezentat de Asociaţia Culturală REPLIKA şi vor participa la un atelier de educație civică susținut de Asociația Red Panda. Spectacolul are ca subiect lecțiile de supraviețuire ale unui câine comunitar, a cărui poveste de viață l‑a făcut celebru. Miza spectacolului este sensibilizarea, conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor în legătură cu problema câinilor comunitari, pe de‑o parte, și cu violența împotriva animalelor, pe de altă parte”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor.

„Manifest canin în sala de lectură din Moldova” este un proiect finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României, în cadrul programul PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european”. Bibliotecile publice participante sunt următoarele: Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza”, Bacău; Biblioteca Municipală „Stroe Belloescu”, Bârlad; Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu”, Botoșani; Biblioteca Municipala „E. Lovinescu”, Fălticeni; Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași; Biblioteca Municipală Pașcani; Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”, Piatra Neamț; Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”, Roman; Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Suceava; Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul”, Vaslui. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...