0:00

Ceahlăul joacă vineri cu Timişoara, pe teren propriu, sâmbătă 30 noiembrie la Vaslui şi duminică 8 decembrie împotriva Viito-rului Constanţa, ultimele trei partide din returul Ligii I. Conducerea administrativă a promis jucătorilor un bonus financiar, dacă formația pregătită de Vasile Miriuță va acumula punct sau puncte în plus, peste șase, socotite a fi la îndemâna echipei pentru meciurile disputate pe teren propriu.

Conducerea Ceahlăului plusează pe final de tur, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Miriuță mizează pe concentrare 150%
Vasile Miriuţă vrea tot lotul valid pentru următorul joc oficial din etapa a 15-a a campionatul Ligii I. Vineri, de la ora 19, Ceahlăul primește vizita celor de la Poli Timişoara. Sâmbătă, la remiza, 0-0, a meciului amical cu FC Tiraspol, antrenorul Ceahlăului a menajat mai mulţi dintre jucătorii de bază ai lotului său, semn că n-a vrut să riște nicio accidentare înaintea unui meci, cel cu Timișoara, pe care-l vrea câștigat. Astfel, căpitanul şi golgeterul Golubovic, alături de alți titulari, precum: Jula, Stana, Cânu, Achim, sau Constantinescu nu s-au regăsit în formulele de joc ale lui Miriuţă în cele două reprize ale amicalului internaţional cu Tiraspol.

”Eu am vrut să văd niște băieți la lucru, mai ales că nu am avut meci de campionat săptămâna asta, dar eu spun că nu am jucat rău în aceste condiții în care nu am vrut nici să riscăm vreo accidentare. Într-adevăr, mi-am dorit să câștig meciul cu Tiraspol și s-a văzut că nici băieții nu și-au dorit să piardă. Important este că nu am luat gol”, a declarat Vasile Miriuță, care a adăugat: ”Sunt mulțumit și de cei care au intrat în repriza a doua, pentru că ei au încercat să-și facă treaba, chiar dacă mulți dintre ei nu au jucat mult împreună. Ar trebui, după părerea mea să joace la Liga a II-a, pentru că în Liga a III-a se plafonează”.

”Ne-am pregătit cu ei separat, pentru că sunt 3 meciuri din care vrem să adunăm cât mai multe puncte. Nu e bine să ne culcăm pe-o ureche, că suntem pe locul 5 și gata. Trebuie să fim 150% pregătiți, pentru că altfel vom avea probleme mari”, a mai precizat Vasile Miriuță, care a făcut cunoscut și lista indisponibililor pentru partida de vineri seară: ”Ichim, din păcate, are probleme cu tendoanele, iar Emil Dică are un blocaj la spate. În schimb, mă bucur că Gabi Cânu și-a intrat în normal cu pregătirea și cred că ne va fi de folos în aceste etape, cum ne-a fost și până acum”. Un singur lucru s-a ferit să-l precizeze: dacă Monroy va face parte din planurile Ceahlăului pentru retur. ”Despre asta nu vreau să discut. Are calităţi şi potenţial, pare un jucător util, dar deocamdată refuz să mă pronunţ ori să vorbesc mai multe despre el”.

Preşedintele Măstăcăneanu plusează cu bonusuri financiare
Vasile Miriuță crede că în cazul în care Ceahlăul va aduna 9 puncte în aceste ultime 3 etape, ar fi un lucru senzațional pentru gruparea pietreană. „Nouă puncte câştigate în aceste trei etape rămase ar fi de senzaţie pentru noi. Cu şapte puncte spun că va fi foarte bine, iar şase ne stau la îndemână să le obţinem“, anunţă Vasile Miriuţă. „Sincer vorbind, eu m-aş mulţumi şi cu numai şase puncte, toate adjudecate în meciurile programate pe terenul propriu, în compania unor adversari pe care trebuie să-i ţinem sub noi în clasament. În plus, tot ce va fi peste aceste şase puncte stabilite drept țintă pentru noi, va aduce, automat, un bonus financiar echipei“, a anunţat Viorel Măstăcăneanu, preşedintele Consiliului de Aministrație de la FC Ceahlăul. Este pentru prima oară de la începutul campionatului când con-ducerea administrativă s-a gândit să propună un bonus financiar jucătorilor pentru depășirea unui obiectiv.

Șunda a ”resuscitat” Timișoara
De partea celaltă antrenorul Aurel Șunda, cel care a fost în trecut și antrenorul Ceahlăului, a anunțat că Poli Timișoara este în revenire de formă, după ce a preluat echipa, iar pauza nu l-a avantajat. ”Cu echipele bune te mobilizezi mai mult. Sunt mulţumit, dar e rost de mai bine. Vom analiza şi vor fi jucători care pot să vină. Ne-am desprins de echipele cu 12 puncte, e un campionat lung, contează orice punct. Dintr-un anumit punct de vedere, ne convine pauza. Sigur, poate era emulaţia mai bună în jurul echipei acum”, a declarat Şunda. Aurel Șunda se poate mândri cu un 1-0, împotriva Oțelului Galați, golul fiind marcat în minutele de prelungire ale jocului, în care, pe final, a forțat marcarea punctului decisiv cu doi atacanți, dar, mai ales cu un 0-0 smuls formației Petrolul Ploiești, chiar pe stadionul ”Ilie Oană”. Poli Timișoara este o formație care știe să închidă jocul, dar, poate fi imprevizibilă atunci când forțează victoria. Partida dintre Ceahlăul și Poli Timișoara, de vineri, ora 19, face parte din categoria jocurilor de ”șase puncte”, așa cum le-au catalogat ambii antrenori.

Cristi SOROCEANU
FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedentLPS Piatra-Neamţ, în grafic la juniori III
Articolul următorConstantin Crişan – 74 de ani de la naștere