0:00

Concursul Obstetrică-Ginecologie – faza pe contestații, ZCH NEWS - sursa ta de informații

După desfășurarea a două dintre cele trei probe pentru șefia secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean, s-a ajuns la faza contestațiilor. Asta pentru că actuala șefă de secție, dr. Georgeta Vintea, este nemulțumită de punctajul obținut la proba de management (83,25 pct. din 100 posibile), iar contracandidata sa, dr. Alina Denciu este, la rându-i, nemulțumită pentru că a fost respinsă, cu toate că la proiectul de management a obținut maximum de puncte. Departajarea s-a făcut la activitatea științifică și profesională, unde Georgeta Vintea a primit 48 de puncte, iar Alina Denciu 28, dar și la proba scrisă, unde dr. Vintea a obținut 79,50 puncte, în timp ce contracandidata sa doar 65,90 puncte.

Rezultatele afișate înainte de depunerea contestațiilor arătau că dr. Georgeta Vintea a obținut un rezultat total de 210,75 puncte, iar dr. Denciu – 192,90 puncte, cu 7,1 puncte mai puțin decât minimul necesar pentru trecerea în etapa următoare, respectiv proba practică, barem stabilit prin ordinul Ministerului Sănătății din 2006.

Un moment inedit s-a petrecut, ieri, în momentul în care s-a întrunit comisia pentru rezolvarea constestațiilor, formată din dr. Mariana Tătaru, medic primar OG, dr. Alexandru Juncu, directorul medical al Spitalului Județean și Dan Constantin, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean.

Pe surse, aflăm că, la un moment dat, dr. Octavian Huianu, consilier al președintelui CJ Neamț, și-a manifestat dorința de a participa, în calitate de observator, la evaluarea lucrărilor. Dan Constantin a refuzat să îl primească în sală, motivând că dr. Huianu nu are nicio calitate, așa că acesta din urmă a rămas pe hol.

În altă ordine de idei, rezultatele finale vor fi afișate după ce comisia de examen va face reevaluarea lucrărilor celor două candidate. „Termenul legal pentru depunerea contestațiilor a fost de 24 de ore de la afișarea primelor rezultate. Acum, comisia evaluează, din nou, cele două lucrări. Noi respectăm exact, literă cu literă, ceea ce spune ordinul ministerial care precizează foarte clar normele privind organizarea acestui concurs. Fiecare membru al comisiei renotează lucrările, urmând ca după aceea să se afișeze rezultatele finale”, ne-a declarat Dan Constantin.

Pentru ca totul să fie în regulă, lucrările celor două candidate au fost trimise pentru recorectare și celorlalți doi membri ai comisiei care trebuiau să fie prezenți, ieri, la Piatra Neamț, dar au absentat. Este vorba despre profesorul doctor în specializarea respectivă, de la Iași, și de dr. Laura Arvătescu, de la Roman.

Suntem curioși dacă dl. Dan Constantin va participa la proba practică, ultima din cadrul concursului, programată pentru ziua de 24 februarie, și ce criterii va folosi în evaluarea prestației candidatei.

Alex SÎRBU
Irina CĂLIN

Articolul precedentVremea vânzătorilor de mărțișoare
Articolul următorPoliţia a “adunat” echipa de spărgători de case de amanet