De la începutul acestui an până pe 23 iunie, la Casa Județeană de Pensii Neamț s-au înregistrat 6.598 de cereri pentru acordarea unui bilet de tratament. La o medie de 230 de bilete acordate județului Neamț pe fiecare serie, socoteala duce concurența la un nivel atât de ridicat că bate de departe admiterea la facultățile de Medicină sau Academia de Poliție, bunăoară.

Din cele aproape 6.600 solicitări, până acum numai 1.176 au fost acceptate și valorificate, în primele opt serii de tratament balnear.

A noua serie, care are ca dată de intrare în stațiuni perioada 10-13 iulie 2017, înregistrează 236 bilete repartizate pentru pensionarii nemțeni, toate ”repartizate prin alocare automată, pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor, în funcţie de opţiunile făcute de solicitant în cerere”, după cum precizează oficialii CJP Neamț. ”Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, punctajul aferent fiecărei cereri fiind obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă. Se asigură tratament balnear în staţiuni în care Casa Națională de Pensii Publice deține în proprietate structuri de cazare cât și în alte societăţi comerciale, cu care CNPP a încheiat contracte, beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament”, adaugă aceștia.

Lista cererilor aprobate este afișată la sediile Casei de Pensii din Piatra Neamț și Roman, precum și pe pagina de internet a instituției, la rubrica biletelor de tratament (click aici).

Cei care au prins loc în a opta serie pot fi văzuți aici.

tratamentCei de la Casa de Pensii țin să reamintească parte din condițiile care trebuie îndeplinite pentru înscrierea la un bilet de tratament: ”Potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. Cererea de acordarea se completează numai pe formularul aprobat (Anexa nr.2 la Ordinul 129/07.03.2017), putând fi transmisă prin poştă, fax, e-mail sau se poate depune personal la casa teritorială de pensii, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul”. (ZCH News)

Articolul precedentDosar penal pentru incendiul de pe Platforma Săvinești. Sinfibre SA are de dat explicații
Articolul următorConsiliu de îndată La Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.