dsp sediuÎncărcătură mare de bacterii, o amendă de 1.000 de lei și suspendarea temporară a activității restaurantului „Casa Romașcană”. Acestea ar fi concluziile Direcției de Sănătate Publică Neamț, redactate într-un comunicat de presă, în urma îmbolnăvirii nuntașilor din Dulcești, din 2 august. Șirul poveștii, văzută prin ochii DSP, poate fi lecturat mai jos:

„În cursul zilei de 4.08.2015, orele 19.04, DSP Neamț a fost informată de către I.S.U. Neamț că 2 ambulanțe s-au prezentat în satul Corhana, comuna Dulcești, jud. Neamț pentru a prelua un număr de 7 persoane ce acuzau o simptomatologie, care ridica suspiciunea unei toxiinfecții alimentare. Specialiștii din D.S.P. Neamț s-au deplasat către Centrul de Primire Urgențe a Spitalului Municipal de Urgențe Roman, unde au ajuns în jurul orelor 20.45 și au efectuat ancheta epidemiologică cu privire la condițiile de apariție a acestui focar. Din răspunsurile primite de la persoanele intervievate s-au constatat că acestea au participat la o nuntă în data de 2.08.2015 la restaurantul Casa Romașcană.

Măsuri luate de către specialiștii DSP Neamț:

* Izolare şi tratament al bolnavilor;

* Ancheta epidemiologică efectuată de personalul Compartimentului Epidemiologie;

* Recoltări – în cursul zilei de 04.08.201 5 ora 2000 au fost prelevate probe de la restaurantul la care s-a desfășurat evenimentul

* În ziua de 05.08.2015 o echipă a Serviciului Control, s-a deplasat la restaurantul Casa Romascana din Roman pentru:

  • prelevare de probe de sanitație de la personal și suprafețe (blaturi, mînere frigidere și uși, veselă, tacîmuri) – 17 probe;
  • recoltare proba apa din blocul alimentar – 1 probă;
  • control igienico-sanitar in blocul alimentar si anexe social sanitare cu intocmire de proces verbal de constatare prin care s-au dat recomandari si termene imediate de remadiere a deficientelor;
  • s-au recoltat 20 coproculturi de la bolnavi (13 Spitalul Piatra Neamț și 7 Spitalul Roman)
  • Rezultatele probelor de sanitație evidențiază o încărcătură mare de Enterobacteriaceae ceea ce denotă condiții igienico-sanitare necorespunzătoare.
  • întrucat personalul care deserveste unitatea sus mentionata nu prezenta fisa da aptitudine cu examenele medicale efectuate, administratorul firmei a fost sanctionat contraventional conform HG 857/2011, art. 52 lit. a, in valoare de 1.000 lei.
  • suspendarea activității unității pînă la remedierea deficiențelor constatate;”. (Oana IOSUB-TOMA)
Articolul precedentAuz afectat de la explozia cauciucului!
Articolul următorPrinşi la vânătoare de iepuri şi mistreţi!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.