COMUNICAT DE PRESĂ Situaţia COVID-19 la nivel naţional

Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 31 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 17 ani și 89 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 11 pacienți, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unități medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.604 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.950 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 98 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID-19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 19 martie 2020, au fost raportate 82.869  de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARACAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAŢI (*)
Italia35.713 (+4207)2.978 (+473)4.025 (+1084)
Spania13.716 (+2538)598 (+107)1.081
Franţa9.134 (+1404)244 (+69)12
Germania8.198 (+1.042)13113 (+40)
Regatul Unit2.630 (+680)103 (+43)67 (+1)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 19 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAȚI (*)
213.254 (+18.345)8.843 (+967)84.506 (+2.399)

(*) conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE

(*) datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 18-19 martie

Grupul de Comunicare Strategică

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...