Comunicat de presă PSD Neamț

Comunicat de presă PSD NeamțÎn urma informațiilor apărute sâmbătă în presa locală, dorim să facem următoarele precizări:
Ședința de vineri de la sediul PSD Neamț a avut un caracter informal, cu scopul de a trece în revistă mai multe analize, așa cum au rezultat din sondajele interne comandate de PSD, dar și pentru a contura viitorul staff de campanie pentru alegerile europarlamentare.
Pe parcursul discuțiilor, au fost pronunțate mai multe nume ale unor politicieni locali, așa cum au reieșit din sondaje. Facem însă precizarea că la fel de bine plasați sunt și membri ai organizației noastre, pe care i-am luat în considerare pentru această FOTOGRAFIE de moment a tendințelor electorale din Piatra Neamț și Roman.
Analizele pentru a desemna un candidat sunt însă mult mai complexe și țin cont și de capacitatea de creștere sau scădere a unui candidat sau a primarului în funcție. Mai mult decât atât, astfel de decizii se iau prin vot în cadrul forurilor de conducere ale organizației, iar noi nu suntem în prezent în acel punct.
În final, ne arătăm toată deschiderea către transparență, apreciem interesul presei pentru organizația noastră și asigurăm că atunci când vom lua o decizie în privința candidaților noștri, îi vom prezenta onest și asumat într-o conferință de presă.
Vă mulțumim pentru înțelegere și reiterăm dorința noastră de a avea un dialog deschis și sincer cu presa neamțeană.
Comunicat PSD NEAMȚ

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Focare de rabie în Neamț. Se organizează vânătoare de vulpi și șacali

În zona etravilană de la Vânători Neamț și Mănăstirea...

Suceava. Incendiu devastator în localitatea Mușenița

Un puternic incendiu a afectat gospodăria unui sătean din...

Iași. Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o râpă

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Muncelu...

Suceava. O mamă și cele două fiice au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu un scuter

Un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc,...

Focare de rabie în Neamț. Se organizează vânătoare de vulpi și șacali

În zona etravilană de la Vânători Neamț și Mănăstirea...

Suceava. Incendiu devastator în localitatea Mușenița

Un puternic incendiu a afectat gospodăria unui sătean din...

Iași. Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o râpă

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Muncelu...

Suceava. Un tânăr de 23 de ani a murit electrocutat

O tragedie cumplită a avut loc, duminică, 5 iulie...

Atenționare imediată de furtună în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Serviciului regional de prognoză a Vremii Bacău au...

Atenție șoferi! Controale în trafic pe Drumul Național 15 în județele Neamț și Bacău

Duminică, 5 iulie, între orele 13:00–17:00, polițiștii rutieri din...