Comunicat de presă: Opoziția nu vrea piciorul telegondolei

Consilierii locali PSD, PMP și ALDE anunță, într-un comunicat de presă emis astăzi, 11 octombrie, că nu susțin proiectul primarului Andrei Carabelea pentru cumpărarea clădirii în care funcționează stația de plecare a telegondolei.

Acesta este răspunsul la apelul făcut de către Primăria Piatra Neamț la începutul acestei luni, edilul orașului menționând că pentru „răscumpărarea” acestui obiectiv (care ar costa peste 1.3 milioane de euro) era nevoie de voturi de la consilieri PSD și PMP.

„Consilierii PSD-PMP-ALDE din CL Piatra-Neamț nu fac jocurile politice ale primarului

Proiectul de hotărâre nr. 5, pentru aprobarea dobândirii blocului de active – teren și construcție „Stație plecare telegondolă“ prin cumpărare, proiect inițiat de primarul Andrei Carabelea și aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local din data de 11.10.2022, nu va fi susținut de către grupul consilierilor locali PSD-PMP-ALDE.

Aleșii locali care reprezintă cele trei formațiuni politice aflate în alianță ne vom opune unei noi inginerii financiare pe banii pietrenilor. Nu putem accepta continuarea înglodării orașului în datorii și plata unui bun care a mai fost o dată plătit de administrația locală, tot cu banii cetățenilor, prin achitarea ratelor la un credit neperformant, luat de SC Perla Invest în anul 2007 și garantat cu prea multă lejeritate la vremea respectiva de municipalitatea pietreană.
Nu vrem ca oamenii care ne-au votat pe noi să plătească pe parcursul vieții lor tot felul de investiții inutile, care au generat și generează în continuare pierderi în bugetul local! Este vorba de datorii devenite de-acum istorice și nu putem asista impasibili la această situație dificilă sau, mai grav, la inițiativa primarului Andrei Carabele, să punem umărul pentru a o înrăutăți și mai mult! Orașul este pe marginea dezastrului din cauza datoriilor pe care le are de achitat și trebuie găsite soluții salvatoare, nu care să ducă din rău în mai rău.

Pentru cine tot salvăm societatea Perla Invest, domnule primar? Care e folosul nostru, al cetățenilor?

Astăzi e nevoie să înțelegem și noi și dumneavoastră că locuitorii din Piatra-Neamț au nevoi stringente, care cer soluții calificate și investiții semnificative pentru asigurarea de locuințe, locuri de parcare, reabilitări energetice ale imobilelor, locuri de parcare, nu să achităm bunuri care au fost o dată plătite de municipalitate!

Să nu uităm și de urgența reabilitării spațiilor destinate educației și serviciilor medicale!
Cred că pentru Baza Hipică de la Ștrand, echipa dumneavoastră va găsi soluții fezabile dar și compatibile cu nevoile cetățenilor, pentru păstrarea terenului și destinației acestuia, aspect pentru care grupul de consilieri PSD-PMP-SLDE își exprimă implicarea și susținerea. Atenție mare ce planuri aveți și cu acest obiectiv emblematic pentru oraș!

Știm cu toții istoria Perla Invest! Nu încercați să mai păcăliți cetățenii! Pe noi, consilierii locali PSD-PMP-ALDE nu ne veți păcăli! Nu vă facem jocurile politice. Interesul nostru este să îi apărăm pe pietreni de decizii pripite și total dezavantajoase”.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...