Cel mai cuprinzător program privind viitorul României a fost lansat de președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, un proiect de țară care se adresează românilor de acasă și din străinătate, cu obiective clare și sustenabile: Calea sigură pentru România.
Organizația PSD Neamț este parte în realizarea acestui program, alături de un președinte implicat, coerent, un președinte care iubește România și românii și care va continua procesul ireversibil de modernizare a României.
Calea sigură pentru România începe de la o realitate incontestabilă, chiar și pentru opozanții noștri: Premierul Marcel Ciolacu este primul candidat la președinție care propune românilor obiectivul de a lega toate provinciile istorice prin drumuri de mare viteză.
Avem garanția că alături de Marcel Ciolacu nu vom trăi într-un stat eșuat, așa cum a fost prezentată România românilor, ci într-o țară sigură și dezvoltată.
Proiectul de țară al președintelui Marcel Ciolacu cuprinde priorități naționale. O strategie care are ca obiective principale creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, reindustrializarea țării, finalizarea autostrăzilor, șanse egale la educație și sănătate pentru toți, protejarea tinerilor de consumul de droguri și apărarea drepturilor românilor din diaspora, consolidarea identității culturale și spirituale a României.
Cu stimă,
Daniel Vasilică HARPA
Președinte PSD Neamț
Printre cele mai importante obiective propuse în programul președintelui PSD, Marcel Ciolacu se numără:
VENITURI ȘI PUTERE DE CUMPĂRARE MAI MARI, PENTRU TOȚI ROMÂNII!
Ne-am respectat angajamentul luat în momentul intrării la guvernare de a ajunge la un salariu mediu net de peste 1.000 de euro și la o pensie medie de peste 500 de euro. Oricât de dificil a fost contextul economic intern și internațional, am găsit mereu soluții pentru a proteja puterea de cumpărare a peste 12 milioane de români cu venituri mici și medii – sprijin anual pentru pensionarii cu venituri mici, carduri pentru energie și pentru alimente acordate familiilor aflate în dificultate, plafonarea prețurilor din energie și limitarea adaosului la alimentele de bază pentru eliminarea speculei etc.
CE PUTEM FACE ÎN URMĂTORII 5 ANI
* Condiții de trai comparabile cu statele dezvoltate. Intrarea României în rândul primelor 45 de țări în privința dezvoltării umane și în rândul primelor 30 de state în privința calității vieții, la nivel global.
* Reducerea taxelor și impozitelor la salariații cu venituri mici și medii. Scăderea taxelor și impozitului cu până la 5 puncte procentuale la salariile brute de sub 5.700 de lei, respectiv 8.500 de lei în 2029, regresiv și în funcție de numărul de copii.
* Creșterea veniturilor pentru cei care muncesc și consolidarea clasei de mijloc. Până la finalul anului 2029 putem ajunge cu salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună și la un salariu minim brut de 1.300 de euro pe lună, prin mecanismul salariului minim european.
* Protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor. Creșterea pensiei medii la 810 euro până la f inalul anului 2029. Pensia minimă va ajunge la 415 euro.
* Creșterea veniturilor prin dezvoltarea competențelor profesionale. Vom introduce un sistem de vouchere de până la 800 de euro pentru cetățenii care vor să obțină noi calificări în meseriile de interes pentru investitori.
* Reducerea sărăciei. Vom reduce numărul românilor aflați în deprivare materială severă cu cel puțin 1,9 milioane de persoane, în următorii 5 ani, prin servicii comunitare integrate în rural.
REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI
Obiectivul strategic este să deschidem cât mai multe uzine și fabrici noi și să îi sprijinim pe producătorii de mâncare românească.
Pilonii dezvoltării: industrie – producție – export
Dezvoltare și convergență economică
Patriotism economic și productivism – producție, investiții și locuri de muncă aici, în România. Susținerea producției interne și atragerea de investiții, care să genereze locuri de muncă stabile și bine plătite.
Stimuli economici pentru companii și populație, cu o valoare agregată de peste 8% din PIB anual. Investiții masive în infrastructură – peste 155 miliarde de euro în următorii 4 ani.
”Voi înființa un Consiliu Economic Consultativ la Palatul Cotroceni. O strategie care să așeze România în fruntea țărilor din marea familie europeană, acolo unde meritat îi este locul”.
AGRICULTURĂ
- Agricultură sustenabilă și sprijin pentru fermieri. Cu potențialul agricol, România ar putea hrăni o populație dublă.
- Creșterea producției agricole românești prin modernizarea sistemelor de irigații. 3 miliarde de euro investiții în sistemul de irigații și energie verde în ferme.
- Hrană sănătoasă din fermele românești. 2,6 miliarde de euro sprijin pentru producția de legume românești, carne de pui și carne de porc, produse bio, dar și pentru programele INVESTALIM și ROMALIMENT.
- Subvenționarea integrală a dobânzii pentru creditele de investiții ale asociațiilor agricole acordate de către bănci.
- Programul multianual de finanțare dedicat modernizării satului românesc. 4 miliarde de lei pentru reducerea diferențelor de dezvoltare dintre urban și rural
SERVICII / IT / TEHNOLOGIE
– Sprijin pentru companiile românești care accesează domeniile de înaltă tehnologie și inovare. Am fundamentat Programe privind crearea de Start-Up-uri inovative – Tech Nation, pentru consolidarea companiilor de înaltă tehnologie – High Tech Innovation, precum și creșterea accesului la finanțare pentru dezvoltarea afacerilor și pătrunderea pe noi piețe externe prin granturi și garanții, precum Programul Creștem România și Programul Export România.
ENERGIE
România – hub energetic în regiune. Exploatarea gazului din Marea Neagră, precum și a zăcămintelor on-shore din zona Caragele, susținerea investițiilor în proiecte în energia eoliană off-shore și în zona de energie fotovoltaică, dublată de capacități de stocare a energiei.
Energie verde- Investiții în hidrocentrale, prin Hidroelectrica. Program de dezvoltare a producției de energie electrică din surse regenerabile.
Energie și gaze ieftine prin creșterea producției, a ofertei- Program de Investiții pentru creșterea producției prin retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, celor două Centrale de la Mintia și Iernut, intrarea în exploatare a unor zăcăminte de gaze naturale prin Neptun Deep și Caragele.
FORȚĂ DE MUNCĂ CALIFICATĂ
Cred cu tărie că un loc de muncă este cea mai bună măsură de protecție socială activă. Pe lângă Programul de 1 miliard de euro privind învățământul dual profesional și tehnic, propun acordarea de vouchere de formare profesională a angajaților.
UNIM ROMÂNIA PRIN AUTOSTRĂZI
Dacă ar trebui să dăm un nume sugestiv guvernului pe care îl conduc, i-am putea spune simplu „Guvernul Investițiilor”. Niciodată în istoria României nu s-a investit În prezent, se lucrează intens la Autostrada Moldovei, Autostrada Unirii, Autostrada Transilvania, Drumul Expres Pitești-Craiova și la prima autostradă care va traversa Carpații pe segmentul Pitești-Sibiu, legând Portul Constanța și Capitala României de restul Europei. mai mult decât s-a investit în ultimii trei ani în autostrăzi și drumuri expres. În această perioadă s-au deschis zeci de șantiere de infrastructură, în care se construiește mai mult decât tot ce s-a făcut în acest sector în ultimii 35 de ani.
ȘANSE EGALE LA EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE PENTRU TOȚI ROMÂNII!
- Toți copiii la școală!
- Dezvoltarea educației timpurii și programe de învățare remedială
- Sprijin pentru elevii și studenții vulnerabili
- Adaptarea programei școlare la nevoile pieței muncii. Susținere pentru centrele de excelență
- Formarea și perfecționarea cadrelor didactice. Debirocratizare și digitalizare
- Cercetare de excelență
- Educație pentru viață. Siguranță în școli. Protejarea tinerilor de consumul de droguri
- Creșterea siguranței în școli, prin colaborarea dintre școală și autoritățile locale
- România – hub regional de cercetare și inovare
- Investiții strategice în cercetare și inovare
O ROMÂNIE SĂNĂTOASĂ ÎNSEAMNĂ O ROMÂNIE PUTERNICĂ
- Construcția de spitale noi, dotarea și modernizarea celor existente. Investiții majore în medicina de urgență
- Dezvoltarea asistenței medicale comunitare. o rețea națională de centre medicale comunitare în mediul rural și orașe mici
- Dezvoltarea asistenței medicale primare, respectiv a medicinii de familie
- Dezvoltarea asistenței ambulatorii de specialitate
- Acces neîngrădit, inclusiv în mediul rural și în zonele defavorizate, la medicamente, inclusiv la cele compensate și gratuite
- Dezvoltarea centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice – îngrijirile la domiciliu și îngrijirile paliative
- Dezvoltarea asistenței medicale comunitare și a medicinii școlare
- Prevenția și programele de sănătate
- Dezvoltarea asigurărilor complementare voluntare de sănătate
DEMOGRAFIE. ÎMPREUNĂ, PENTRU VIITORUL ROMÂNIEI!
O soluție imediată este să investim în politici care să sprijine familiile și să încurajeze creșterea natalității. Să facem acest lucru prin stimulente financiare, prin îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate și educație, dar și prin creșterea nivelului de trai, astfel încât familiile să aibă siguranța economică necesară pentru a crește copii într-un mediu sănătos și stabil.
O SINGURĂ ROMÂNIE!
Propun un set de politici publice, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a-i susține pe românii care își doresc să revină în România, dar și pentru a-i determina pe tinerii noștri care se gândesc să plece din țară să își facă un rost aici, în România.
- Sprijin pentru înființarea unei afaceri
- Conectarea românilor din diaspora la serviciile digitale din țară și din cadrul consulatelor în vederea obținerii online a documentelor necesare
- Scutirea de impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri pentru cetățenii români care se întorc în țară și investesc în România banii obținuți în străinătate
- Sprijin pentru revenirea în țară
- Promovarea limbii române și a identității românești
- Campanii de informare pentru românii aflați în străinătate
- Susținerea culturii românești în comunitățile de români din afara țării și consolidarea parteneriatului cu biserica
- Măsuri de sprijin pentru copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate
- Programul tinerii rămân acasă, în România
Comunicat de presă PSD