WhatsApp Image 2021 04 07 at 09.26.51Primarii din comunele nemțene Ceahlău, Farcașa, Grințieș, Bicazul Ardelean, Pângărați, Dumbrava Roșie și Dămuc s-au întâlnit cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și ai Companiei Naționale de Investiții, la inițiativa parlamentarilor liberali Eugen Țapu-Nazare și Laurențiu Leoreanu.

Am demarat încă de acum câteva săptămâni aceste consultări, care au rolul de a pune față în față primarii județului cu reprezentanți ai guvernului, cu scopul de a sprijini administrațiile locale. Dezvoltarea întregului județ depinde de dezvoltarea fiecărei comunități, iar primarii cunosc cel mai bine care sunt nevoile. La nivel local există proiecte și inițiative care au nevoie de finanțare sau situații care trebuie deblocate. Întâlnirile directe sunt cele mai eficiente, reduc birocrația și facilitează înțelegerea situațiilor concrete, specifice de la o comună la alta. Pe de altă parte, guvernul finanțează o serie de programe, iar primarii pot afla direct care sunt cerințele și criteriile de eligibilitate”, a declarat senatorul Eugen Țapu-Nazare, președintele interimar al PNL Neamț.

WhatsApp Image 2021 04 07 at 09.26.45După întâlnirile oficiale, deputatul Laurențiu Leoreanu, care are în spate o semnificativă activitate în administrație, a declarat că doar deschiderea și dialogul pot duce la eficiență. ”Am spus-o și o mai spun: acest gen de întâlniri nu sunt exclusiviste, nu se adresează doar primarilor PNL, ci tuturor primarilor din județ, indiferent care este culoarea carnetului lor de partid. Noi vrem ca nemțenii să trăiască bine la ei acasă, să simtă că lucrurile se îmbunătățesc, nu să ne cramponăm în orgolii și lucruri mărunte. Vor primarii PSD să aibă un dialog cu actualul guvern? Au proiecte care așteaptă finanțare? Susținem tot ce este eficient și bun pentru oameni!”, a dat asigurări Laurențiu Leoreanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Biroul de presă PNL Neamț

Articolul precedentAtenție! Doar cu programare online se pot depune actele la Serviciul Înmatriculări
Articolul următorVIDEO: Care este starea drumurilor în Neamț și Suceava
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.