Comisarul şef Catană, judecat de ziua lui

tribunal salaComisarul şef Ioan Catană, fostul şef al Arestului Poliţiei Neamţ, va fi judecat, la Curtea de Apel Bacău, chiar de ziua lui onomastică, pe 7 ianuarie 2016. Este posibil ca instanţa să dea hotârărea în aceeaşi zi, având în vedere că este deja al doilea termen al procesului, iar dosarul este complet. Ioan Catană a atacat la Bacău sentinţa prin care Tribunalul Neamţ l-a condamnat, pe 20 octombrie 2015, la 4 ani de închisoare cu executare. Instanţa a pronunţat câte o pedeapsă de 3 ani pentru fiecare din cele două fapte de luare de mită, apoi a contopit pedepsele şi a mai adăugat un spor de un an. În plus, a dispus confiscarea a 900 de euro, 430 de lei şi o sacoşă de cadouri care conţinea o sticlă de Vinars Jidvei şi două pungi de cafea Lavazza. Banii şi „atenţiile”, plus o carcasă de oaie, i-au fost oferite de Sorinel Voroneanu lui Catană, pentru a-l favoriza în timpul arestului preventiv.

După ce a reuşit să ia legătura mai des decât ar fi avut dreptul cu soţia sa şi a beneficiat de pachete suplimentare de acasă, Voroneanu i-a denunţat pe Catană şi pe subordonatul lui, agentul Vasile Brînzei. Pentru că ambii poliţişti aveau suficientă vechime, s-au pensionat imediat după izbucnirea scandalului. Brînzei şi-a recunoscut faptele şi a primit 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, în schimb, Ioan Catană a susţinut că este nevinovat, a fost judecat separat şi condamnat cu executare. Instanţa de la Bacău va da verdictul final, iar în cazul în care menţine hotârărea de la Neamt sau pronunţă o altă pedeapsă tot cu executare, mandatul se emite în aceeaşi zi.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...