Trecerea prin România a vicepreședintelui SUA, în drum spre Cipru, a aprins optimismul psihiatrilor cu pretenții. La câtă demagogie și ipocrizie țineau loc de piolet și coardă de alpinism pentru cățărarea pe culmile audienței și credibilității, majoritatea „consacraților” ce și-au dat agresiv cu părerea era gata trecută pe lista de așteptare pentru tratament de specialitate. Interpretările și răstălmăcirile – de la tragicomice la alarmiste și catastrofale – recomandau saltul unor clienți peste rând. Noroc că duminică avem alt eveniment și registrul prestațiilor va reveni pe palierul imun la medicație, dar la fel de nociv pentru români.
În alte vremuri, dacă Ion Iliescu sau Emil Constantinescu treceau Oceanul, orice dezbatere începea cu statutul, cu rangul deplasării. A fost fost vizită privată? De lucru? Oficială sau de stat? Aceleași întrebări s-au pus în cazul descinderilor președinților americani Clinton și Bush, Jr. la București. Conținutul vizitelor n-are cum depăși nivelul. Asta-i regulă valabilă în toată lumea, inclusiv în Coreea de Nord. Acuma s-a făcut că Joseph Robinette Biden a făcut recital în România, dar nu s-a comunicat în clar dacă a trecut de simpla onoare cuvenită adjunctului titularului de la Casa Albă, cel tradițional considerat Lider al Lumii Libere. Importanța acordată vizitei ar îndreptăți unele bănuieli, dar prea seamănă a Ordin de zi dat pe Garnizoana România. Fără alte explicații, am avut parte de o simplă inspecție de front din partea unuia care se grăbea spre Cipru. Acolo, după cum consemnează presa corectă din Occident, îl așteptau discuții grele despre resursele de hidrocarburi din bazinul estic al Mării Meditereane, adică aproape de Siria. Acolo este un (alt) prăpăd strategic, iar despre „vigilența” Rusiei, într-un mod foarte suspect, nu se mai vorbește pe șleau.
Ipoteza Ordinului de zi dat pe Granizoana România se susține și prin cruțarea lui J.R. Biden. Personajul e un fel de Bulă național în SUA. Presa americană e plină de prostiile pe care le debitează de ani și ani de zile. Caricaturile și trucajele sunt la concurență cu poantele pe care i le fac vedetele consacrate de televiziune.
Câteva exemple, dintr-un registru pașnic, aproape ospitalier, arată cui s-au ploconit ai noștri. Referindu-se la prăbușirea bursei din 1929, Biden declara, în septembrie 2008, că președintele Franklin Delano Roosevelt a povestit despre crah la televiziune. FDR nu era președinte atunci, și doar televizoarele experimentale erau în folosință. Tot în 2008, dar în august, în prima campanie alături de Barack Obama, spunea despre acesta: „Un om pe care sunt mândru să-l numesc prietenul meu. Un om care va fi viitorul președinte al Statelor Unite – Barack America”. Doi ani mai târziu, când Obama semna controversata Lege a Sănătății, a zis-o direct: „O afacere f…tere”. În completare, poantele se lipesc de minune. Susținând un recital la Casa Albă, Sir Paul McCartney i-a dedicat Primei Doamne șlagărul „Michelle”. Foarte drăguț. Lui Biden i-a dedicat „The Fool on the Hill”, din același repertoriu Beatles. Cum vicepreședintele SUA este și președinte al Senatului, cu sediul pe Colina Capitoliului, toată lumea s-a prins cine-i prostul de pe colină. De-a dreptul delicioasă e o poveste de la Jay Leno. Mărturisind cât de încântat a fost de proiecția privată a unui film din seria Star Trek, președintele Obama a spus că într-o sală de cinema totdeauna se găsește un cretin care să comenteze în timpul filmului. De-asta n-a fost invitat și vicepreședintele, spunea Leno.
L-am avut ca oaspete, românii habar n-au cu cine au de-a face și nici ce inspecție vopsită le-a produs emoții. Psihiatrii nu au soluții.
Viorel COSMA
