Actualizare : Colonelul Nițică la conferința de presă: ”Nu mai am ce căuta aici”
Programată de câteva zile, conferința de presă care a avut loc astăzi, 23 iunie, la sediul ISU Neamț, a prins exact schimbarea de ștafetă. Colonelul Ioan Nițică a venit, totuși, în sală, dar n-a stat decât două minute și a spus, scurt, dar vizibil emoționat, că a fost anunțat ieri despre faptul că va fi pus la dispoziția șefului IGSU. Și-a dat acordul în acest sens și așteaptă să i se comunice atribuțiile de serviciu, pe care le va ”duce la îndeplinire”.
Imediat după ce s-a adresat ziariștilor, așa cum o făcea de fiecare dată (”Sărut mâna doamnelor și domnișoarelor, am onoarea să vă salut domnilor!”), colonelul Ioan Nițică, a spus: ”Nu mai am ce căuta aici! Ieri am fost anunțat că voi fi pus la dispoziție, conform prevederilor legale”. A adăugat doar că este militar, va rămâne militar și va respecta jurământul militar după care a părăsit sala de conferințe.
——Stire inițială——–
Conducerea IGSU a luat decizia ca, începând de azi, 23 iunie, să-l pună la dispoziție pe col. Ioan Nițică, inspectorul șef al ISU ”Petrodava” Neamț.
Prefectul a fost anunțat în această dimineață chiar de colonelul Nițică, iar la ora 13, acesta ar trebui să iasă cu o declarație publică în care ar urma să explice și motivele care stau la baza deciziei de la București.
Probabilitatea ca hotărârea IGSU să aibă legătură cu procesul în derulare, în care colonelul Nițică este judecat pentru ”omisiunea sesizării”, este mare spre foarte mare. Despre proces, puteți reciti aici.
Pe 21 iunie, colonelul Ioan Nițică a avut termen la Tribunalul Militar Iași. Dosarul lui era în procedură de cameră preliminară, etapă în care orice persoană judecată are dreptul să formuleze cereri și să ridice excepții. Instanța a fost, însă, foarte fermă și a decis: ”Respinge cererile și excepțiile formulate de inculpat. Constată legalitatea rechizitoriului şi dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 21 iunie 2017”.
Căpitanul Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al IGSU, nu știa dacă procesul de la Tribunalul Iași este motivul pentru care Ioan Nițică a fost pus la dispoziție, dar a confirmat că așa stau lucrurile: ”Domnul colonel se află, în acest moment, la dispoziția șefului IGSU, care va stabili ce sarcini de serviciu îi acordă. Deci nu va sta acasă în această perioadă ci va fi, zilnic, la serviciu. Conducerea ISU Neamț este asigurată de prim-adjunct, dl. col. Ciprian Mitrea și pentru noi este important ca unitatea să funcționeze în parametri normali”.