Generalul Milea a renunțat la gradația de merit

Ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratul Școlar Neamț, desfășurată ieri, 22 iunie, a fost menită să aprobe lista cu punctajele rezultate din evaluarea dosarelor pentru gradațiile de merit. Întrunirea CA a fost marcată de un moment mai rar întâlnit: Ioan Milea a anunțat că și-a retras dosarul!

Cu siguranță, retragerea nu are nicio legătură cu materialul publicat în Mesagerul de Neamț – ”Ordin pe garnizoană: Gradație pentru general!”, pe care îl puteți citi aici, deși subiectul materialului îl reprezintă tocmai documente din dosarul depus de Ioan Milea.

Inspectorul școlar general Viorel Stan a dat o declarație interesantă: ”Domnul Milea și-a retras dosarul înainte de ședință. Noi nu am avut altceva ieri decât să validăm lista cu punctajele venite de la comisii. Îi respectăm decizia. Mi se pare o decizie înțeleaptă, care arată respect față de colegi și față de instituția pe care o reprezintă”.

Considerațiile de pe urmă ale inspectorului general parcă ar duce cu gândul că depunerea dosarului de către domnul Milea ar fi fost o lipsă de respect față de colegi și, mai ales, față de instituție. Acum ar trebui ca Inspectoratul să explice clar și de ce. (Ana MOISE, Valentin BĂLĂNESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...