Cu un buget de 1.059.000 lei, Colegiul Tehnic Danubiana este propus a intra în programul cu o masă caldă pe zi pentru elevi. Proiectul prevede ca elevii și copiii de grădiniță să primească prânzul începând chiar din semestrul al doilea, fiind prevăzută suma de 617.000 lei. Diferența de 442.000 lei din bugetul total ar urma să fie alocată pentru primul semestru din anul școlar viitor. Pentru ca elevii să primească prânzul chiar de când începe școala, programul va fi aplicat pe an calendaristic și urmează ca primăria să achiziționeze serviciile prin licitație electronică. Detaliile sunt cuprinse în proiectul de ordonanță de urgență propus de Ministerul Educației și Cercetării. Alocarea pe zi înseamnă 10 lei, valoarea la care a ajuns hrana zilnică anul acesta, de la 7 lei cât era anterior. Banii stabiliți unității de învățământ se alocă primăriei de la bugetul de stat.
Colegiul „Danubiana” a fost propus de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și ar fi a doua școală din județ care ar urma să intre în acest program, după Liceul cu Program Sportiv Roman. Experimental din anul școlar 2016-2017, program „O masă caldă pe zi” țintește să sprijine copiii care provin din familii nevoiașe. Potrivit argumentelor din proiectul care prevede includerea a încă 50 de școli în acest ultim an de implementare, rata abandonului a scăzut cu aproape două procente în cele 50 de unități de învățământ care sunt în program din anul 2016. La nivelul școlii, beneficiază de un prânz cald toți copiii, începând cu cei de grădiniță și până la cei de liceu. La colegiul „Danubiana” sunt școlarizați peste 1.100 de elevi. (C.I.)