Elevii de la toate școlile din Piatra Neamț sunt invitați să participe la un concurs dedicat istoriei Marii Uniri. Prof. Grigoruță Oniciuc, directorul Colegiului Național “Petru Rareș”, ne-a declarat că prima etapă se va desfășura în fiecare școală, în prima jumătate a lunii noiembrie. Concursul, coordonat în calitate de manager de proiect de prof. Dorina Drexler, se adresează elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, pe tema evenimentelor care au contribuit la desăvârșirea Marii Uniri, acum o sută de ani. Echipele trebuie să fie formate din trei elevi. Tot din acest concurs face parte pregătirea unor spectacole în fiecare școală, pe aceeași tematică. Echipele care se califică pe primul loc de la fiecare ciclu de învățământ participă la faza pe municipiu a concursului de istorie, care va avea loc în ziua de 29 noiembrie, la Cinematograful Dacia, care va găzdui și spectacolul festiv. Partenerii acestui proiect sunt Consiliul Local Piatra Neamț, Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț. Premiul cel mare constă într-o excursie de studiu în orașele Marii Uniri – Chișinău, Cernăuți, Alba-Iulia, oferită de Consiliul Local Piatra Neamț echipelor câștigătoare din clasele a IV-a, de gimnaziu și de liceu. Cărți și diplome vor fi acordate elevilor clasați pe locurile II, III și celor care vor primi mențiuni. Organizatorii își propun să realizeze un volum care să cuprindă fotografii și date despre cum a fost marcat Centenarul în școlile pietrene, ce va fi publicat ulterior. (C.I.)