Colegiul “Hogaş”, singurul din România selectat pentru STEM Discovery Week 2018

O echipă a Colegiului Național “Calistrat Hogaș” (CNCH) Piatra-Neamț a participat, săptămâna trecută, la un eveniment media online unic în Săptămâna Științelor 2018, organizat de comunitatea Scientix, coordonată de European Schoolnet, în numele Comisiei Europene. STEM Discovery Week 2018 este o inițiativă internațională comună, care invită proiecte, organizații și școli din Europa și din întreaga lume să sărbătorească cariere și studii în domeniile Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică (STEM).

Evenimentul online a avut loc în cadrul proiectului BIOPLASTICS-THE FUTURE OF FOOD PACKAGING?. Echipa CNCH a fost singura din România selectată să participe, proiectul derulat la Piatra Neamţ fiind unicul acceptat ca partener STEM Discovery Week 2018, alături de proiecte mari din Europa, cum ar fi ERIS, EDU ARCTIC, HYPATIA, STEM school label sau Stimey. De asemenea, CNCH este înscris pe harta școlilor partenere.

„Ca partener am avut obligația să organizăm și să împărtășim informații despre activitățile derulate în domeniul educației STEM ca parte a campaniei STEM Discovery Week, să încurajăm terțe părți să susțină și să se alăture inițiativei prin organizarea de activități proprii STEM și să publicăm pe pagina web informații în sprijinul campaniei, facilitând astfel un schimb activ de informații între proiecte, organizații și școli”, precizează reprezentanţii CNCH, într-un comunicat de presă.

La evenimentul live pe Facebook şi You Tube au participat: prof. Nadia Cîrcu – ambasador Scientix și organizatorul evenimentului, alături de prof. Lee Matthew, din Marea Britanie, și 2 elevi, Theodor Nichifor și Sude Yakut, din România și Germania. Evenimentul a fost moderat de Adrienn Papp, reprezentantă Scientix.

„Pentru 15 minute elevii şi profesorii au explicat pe Facebook și You Tube despre obiectivele proiectului, impactul asupra educației ecologice în școli, despre modalitățile de realizare a bioplasticului, produsele finale, companiile virtual realizate și mai ales despre modalitățile de promovare la nivel national și mondial. Cei peste 2.500 de urmăritori din prima fază, au pus întrebări despre activitățile elevilor și despre rețetele folosite pentru crearea produselor din bioplastic”, potrivit aceleaşi surse.

Evenimentul a constituit o oportunitate de a da mai multă vizibilitate în comunitatea științifică mondială activităților în domeniul creării bioplasticului, realizate de elevii din cele 4 țări partenere, dar şi a face cunoscute colegiul pietrean şi proiectul realizat. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...