Colegiul Tehnic de Transporturi, situat în str. Soarelului nr. 1, solicită primirea în administrare a unei centrale termice, proprietatea municipiului Piatra Neamț, care să asigure agentul termic în incinta Corpului A al unității, unde se desfășoară activități de învățământ. Cererea e motivată de faptul că “sunt probleme la cazanul pe care-l au în dotare și care s-a defectat ca urmare a gradului mare de uzură”.
O solicitare similară vine din partea conducerii Liceului cu Program Sportiv (LPS) Piatra Neamț, care dorește primirea în administrare a unei centralei termice, indicativ cantină Forestier, proprietatea a municipiului, care să asigure agentul termic în incinta Stadionului Municipal, mai exact în fostul sediu al CSȘF Olimpia, pentru cei 300-400 de elevi, care fac parte din grupele de fotbal ale acestei unități de învățământ. Proiectul de hotărâre care cuprinde aceste solicitări va fi supus aprobării în ședința ordinară a Consiliului Local, programată joi, 30 martie. (Ana MOISE)