Codul închide şcolile!

Elevii din Neamț nu vor merge astăzi la ore, după ce ministrul Remus Pricopie a dat ordin, ieri, ca în județele ce se află sub incidența codului galben și portocaliu de ninsori școlile să fie închise. Anunțul a venit înainte ca Inspectoratul Școlar Neamț să fie anunțat de directorii școlilor că ar exista vreo situație deosebită care să pună în pericol elevii sau cadrele didactice. Directorii au fost nevoiți să întocmească rapoarte cu situațiile unităților de învățământ legate de condițiile în care își desfășoara activitatea în aceste zile. Datele trebuia să ajungă până la ora 16 la ISJ, urmând să fie centralizate la Ministerul Educației, la ora 17. Nu s-a mai ținut cont de aceste dispoziții și lunea a fost „decretată” zi liberă.

„Până acum, (n.r. – ora  14) nu au fost raportate situații deosebite. Până la ora 16, ar trebui să avem o situație finală pe care să o transmitem ministrului. Ne interesează să vedem ce se întâmplă în zonele Valea Ursului și Boghicea, unde se știe că au mai fost probleme în anii trecuți”, a declarat Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct al ISJ Neamț. Viorel Stan, inspector școlar general al IȘJ a precizat că ordinul a venit de la ministrul Pricopie și trebuie respectat.

„Județele care au intrat sub incidența codului galben și portocaliu nu vor fi deschise luni. În urma situațiilor trimise de directorii școlilor, se va decide dacă și în cursul zilei de marți elevii vor rămâne acasă”. O altă problemă este cea legată de profesorii navetiști. Cei care nu pot ajunge la ore, vor fi „învoiți”. „Dacă există situații în care unii profesori navetiști nu pot ajunge la ore, o să meargă în locul lor propfesorii locali. O să cerem directorilor să modifice pentru un timp programul profesorilor astfel ca orele să se desfășoare normal”, a adăugat Banu. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...