Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări cod portocaliu și cod galben pentru cele 6 județe ale Regiunii Nord-Est. Codul portocaliu este valabil în intervalul 24 iulie, ora 12-24 iulie, ora 21 și se referă la zonele montane ale județelor Bacău, Neamț și Suceava.

”În sud-vestul Transilvaniei și pe arii extinse la munte vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50-70 l/mp”, precizează ANM.

anm portocaliu galben iulie 2024Avertizarea cod galben se adresează întregii Regiuni Nord-Est, fiind valabilă în intervalul 24 iulie, ora 10-25 iulie, ora 10.

”La munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureș, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50-70 km/h) și căderi de grindină. Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele două zile, în cea mare parte a țării”, mai menționează meteorologii. (M.C.; HARTA: ANM)

Articolul precedentDrumul expres Piatra Neamț – Bacău: aprobare și finanțare confirmate
Articolul următorVIDEO. Conferință de presă IPJ Neamț. Activitatea instituției în primele șase luni din 2024
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.