COD PORTOCALIU în 4 dintre judeţele Regiunii Nord-Est până diseară la ora 21; COD GALBEN până sâmbătă dimineaţă

Judeţele Bacău (partea de vest), Botoşani, Neamţ şi Suceava sunt avertizate cu COD PORTOCALIU astăzi, 28 mai, până la ora 21:00.

„În intervalul menționat, vor fi perioade cu ploi abundente și, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40-50 l/mp și, pe arii restrânse, 60-70 l/mp. La altitudini de peste 2.000 de metri, ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70-90 cm, încă existente pe crestele Carpaților Meridionali. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, precizează meteorologii.

Este în vigoare, până sîmbătă dimineaţă, la ora 10:00, şi o avertizare COD GALBEN.

„În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și, pe arii restrânse, 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte”, menţionează sursa citată. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A încercat să evite un câine și s-a răsturnat cu mașina într-un lan de porumb

Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns...

De ce aplicațiile native devin esențiale pentru operatorii de cazinouri online din România

Piața de gambling online din România a trecut printr-o...

Tânăr arestat după ce și-ar fi agresat și amenințat tatăl

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...