Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările joi, 20 august, astfel că întreaga Regiune Nord-Est se află sub incidenţa CODULUI PORTOCALIU. Avertizarea e valabilă astăzi, între orele 10:00-22:00.
“În Moldova, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei și în sudul și estul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-70 l/mp”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)