COD GALBEN Ninsori şi viscol în zona de munte a judeţelor Bacău, Neamţ şi Suceava

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN, fenomenele prognozate fiind ninsorile şi viscolul, pentru zona montană a judeţelor Bacău, Neamţ şi Suceava. Intervalul de valabilitate este cuprins între 3 aprilie, ora 18:00-5 aprilie, ora 10:00. „În intervalul menționat, în zona Carpaților Meridionali și Orientali, la altitudini în general de peste 1.500 de metri va ninge, local moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70-80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 de metri. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj”, precizează meteorologii.

COD GALBEN Ninsori şi viscol în zona de munte a judeţelor Bacău, Neamţ şi SuceavaAceeaşi instituţie a emis o informare meteo, valabilă în intervalul 2 aprilie, ora 13:00-5 aprilie, ora 10:00: „În intervalul menționat, vor fi perioade în care va ploua în toate regiunile. Vor fi mai ales averse, iar în sudul și sud-estul țării în după-amiaza și în seara zilei de vineri (2 aprilie) vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice și izolat va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20-25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru și în zona montană. La munte, începând de sâmbătă (3 aprilie), îndeosebi la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse, în Maramureș, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (4/5 aprilie), temporar se vor semnala precipitații mixte. Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali și Orientali, cu peste 70-80 km/h și zăpada va fi spulberată. Vremea se va răci accentuat, vineri (2 aprilie) în vestul, centrul și nordul țării, iar sâmbătă (3 aprilie) și în sud și sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârșitul săptămânii, în cea mai mare parte a țării”. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...