Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN – “intensificări susținute ale vântului la altitudini de peste 1.700 metri” – pentru zonele montane ale judeţelor Bacău, Neamţ şi Suceava. Aceasta este valabilă în intervalul 23 septembrie, ora 21:00-24 septembrie, ora 23:00. “La munte, la altitudini de peste 1.700 metri, vântul va avea intensificări susținute cu rafale ce vor depăși 90-100 km/h. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj”, precizează meteorologii.
Tot până pe 24 septembrie, ora 23:00, este în vigoare şi o informare meteorologică, valabilă pentru toată ţara. “La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de peste 55-60 km/h, iar începând din noaptea de joi spre vineri (23/24 septembrie), la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 km/h. Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala, joi (23 septembrie) și în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40-50 km/h, iar vineri (24 septembrie) în cea mai mare parte a teritoriului, local cu rafale în general de 50-60 km/h. Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0-3 grade, favorizând izolat producerea brumei”, mai precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)