Specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează jumătatea de vest a județelor Neamț, Bacău și Suceava. Atenționarea este valabilă pe 10 august, până la ora 20:00.

galben

În intervalul menționat, în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, conform ANM. Meteorologii dau asigurări că astfel de fenomene se vor înregistra și în restul teritoriului, dar izolat.

(G.S.)

Articolul precedentIncendiu devastator la Rediu: două persoane au avut nevoie de ajutor medical
Articolul următorCUPA ROMÂNIEI Şomuz Fălticeni-CSM Ceahlăul 0-3 (0-1)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.