Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ger, ninsori, polei și vânt puternic valabilă începând de astăzi, 11 februarie, ora 12 și până mâine, 12 februarie, ora 12.
Vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri (11 spre 12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Va ninge în mare parte a țării
și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent, iar local se va semnala polei sau ghețuș.
„Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55…65 km/h și temporar peste 70…80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100…120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată”, anunță meteorologii, care prognozează că si săptămâna viitoare va fi ger, mai ales noaptea și dimineața, iar vântul va spori senzația de frig.
C.I.