Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat lansarea licitației pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț – Târgu Frumos, parte a Autostrăzii Unirii Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Contractul, cu o valoare estimată de 6 miliarde lei (fără TVA), a fost transmis spre publicare în SEAP, iar ofertele pot fi depuse până pe 24 martie 2025.
Tronsonul, cu o lungime de 27 de kilometri, este finanțat din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027 și din Bugetul de Stat. Durata de realizare este de 46 de luni, dintre care 10 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuția lucrărilor.
Pentru a accelera conectivitatea între Moțca (DN2) și Autostrada Moldovei A7, CNIR a anunțat acordarea unui punctaj suplimentar constructorului.
VIDEO: Facebook / DRDP Iași
„Pentru a asigura legătura între Moțca (DN 2/secțiunea III a Autostrăzii Unirii A8, lotul Leghin – Târgu Neamț) și Autostrada Moldovei A7 (secțiunea Bacău – Pașcani), a fost inclusă în documentație acordarea unui punctaj suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează execuția segmentului cu o lungime de 5,5 kilometri în termen de cel mult 12 luni”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos include:
- 36 de poduri și pasaje, cu o lungime totală de 8,5 kilometri, inclusiv un pasaj de 1.100 de metri,
- 4 tuneluri, însumând 1,7 kilometri,
- 3 noduri rutiere: Nod Moțca (DN 24), Nod Pașcani (DJ 208) și Nod Târgu Frumos (DN 28B).
Stadiul celorlalte tronsoane din Autostrada Unirii
Proiectul Autostrăzii Unirii include 89 de kilometri, împărțiți în 5 tronsoane, cu o valoare totală estimată de peste 25 miliarde lei.
Tronsonul 2 (Târgu Frumos – Lețcani, 28,6 km): documentația tehnică este finalizată și în procedură de avizare.
Tronsoanele 3, 4 și 5 (Lețcani – Iași – Golăiești – Pod Ungheni, total 33,17 km): documentațiile sunt în curs de aprobare.
Pe întreaga secțiune A8 sunt planificate peste 110 poduri și pasaje, cu o lungime cumulată de 26 kilometri, și 14 tuneluri, totalizând 6,7 kilometri.
Acest proiect reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii Moldovei, conectând regiunea la rețeaua europeană de transport.
Denisa POPA