Client de lux pentru Agenția de Integritate: Eduard Corduneanu

Client de lux pentru Agenția de Integritate: Eduard CorduneanuAgenția Națională de Integritate lovește la nivel înalt în județul Neamț. Într-un comunicat emis în urmă cu o oră, ANI consemnează, sub verdictul de ”Incompatibilitate”, situația lui Eduard Corduneanu, actual consilier județean și fost director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Protecția Mediului Neamț.

Agenția Națională de Integritate a constatat că Eduard Corduneanu ”s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 06 mai – 14 iulie 2016, ca urmare a neîncetării raportului de serviciu pe durata campaniei electorale pentru alegerile locale din data de 05 iunie 2016, respectiv după validarea mandatului de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Neamț. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 34, alin. (2) și (3) din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia «Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi în funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu. Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu»”.
Dl. Corduneanu a fost informat că s-a declanșat procedura de evaluare în cazul său, i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază (deși s-ar putea să le fi reținut de data trecută, fiindcă relația dlui Corduneanu cu draga de ANI e mai veche) și, după cum informează ANI, a depus la dosar punctul său de vedere în exercitarea dreptului la apărare. Ce riscă dl. Corduneanu: ”Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară si se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnitătii, functiei sau activitătii respective […]. Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
(D.O.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...