0:00

CJP Neamț: Studenții cu pensii de urmaș pierd banii fără declarația pe proprie răspundere, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTinerii cu vârsta între 18 și 26 de ani care au pensie de urmaș și care sunt studenți trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere, ca să nu piardă pensia de urmaș. Data limită pentru transmiterea acestui document, care atestă că își continuă studiile în noul an școlar, este 25 septembrie. Fără acest act, studenții riscă să nu primească pensia în luna octombrie, conform unor noi reglementări stabilite de Poșta Română.

Într-un comunicat al Casei de Pensii Județene Neamț se precizează că ulterior începerii anului universitar, studenții vor trebui să transmită adeverința de student: „În situația copilului – beneficiar de pensie de urmaș, cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, aflat în continuare de studii, plata pensiei de urmaș se suspendă începând cu data de 01 octombrie a anului în curs, dacă nu face dovada continuării studiilor. Având în vedere modificările aduse calendarului de plată a drepturilor de pensie prin intermediul C.N. Poșta Română S.A. (prin Actul Adițional nr.33/2018), precizăm că beneficiarul unei pensii de urmaș, în vârstă de peste 16 ani, are obligația de a prezenta, până la data de 25 septembrie 2020, o adeverința din care să rezulte că în anul școlar în curs, respectiv 2020-2021, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii”.

Adeverința de la instituția de învățământ superior obținută după data de 1 octombrie va trebui să fie depusă la CJP Neamț până la data de 20 octombrie. Declarația pe proprie răspundere și dovada continuării studiilor, însoţite de o copie a cărții de identitate a titularului și a unui cupon de pensie în original sau în copie, se depun la unul din cele două sedii ale CJP – din Piatra Neamţ sau din Roman – ori poate fi transmisă prin poştă letrică (la adresa: Piatra Neamț, str.Calistrat Hogaș nr. 24, jud.Neamț) sau poșta electronică la adresa [email protected], a mai transmis CJP Neamț.

C.I.

Articolul precedentHoțul care a jefuit școala „Vasile Alecsandri” și Primăria Roman a fost dus la penitenciar
Articolul următorDoar 13 nemțeni au teste pozitive, din 227 de cazuri noi în regiunea Nord-Est