Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ionel Arsene, a continuat verificarea lucrărilor de infrastructură ce se află în derulare în județ. Sâmbătă, 13 august, președintele CJ s-a deplasat să inspecteze stadiul lucrărilor la DJ 155, Humulești – Totoiești.
Proiectul vizează lucrări de îmbrăcare a drumului cu tratamente bituminoase pe tronsonul Humulești-Petricani, urmând ca, în perioada următoare, să se execute lucrări similare și pe tronsonul de la Davideni la Totoiești. Prin îmbrăcarea drumului cu tratamente bituminoase se contribuie la mărirea duratei de viață a drumului cu cel puțin 3 ani. În funcție de starea drumurilor din județ se va hotărî unde se mai pretează această soluție, în așa fel încât drumurile județului să nu fie doar modernizate, ci și rezistente în timp.
„Pentru a putea crește atractivitatea județului nostru este important să dezvoltăm accesibilitatea în localitățile nemțene, la principalele puncte turistice. Acest lucru nu îl putem face decât prin continuarea extinderii și modernizării infrastructurii. Obiectivul în domeniul transporturilor este dezvoltarea infrastructurii de transport la standarde europene. Mă bucur să văd că proiectele de modernizare avansează, însă vreau să insist ca firmele de construcții să lucreze conform standardelor și să respecte termenele din contract. Nemțenii au dreptul la drumuri modernizate, la drumuri sigure”, a afirmat președintele CJ, Ionel Arsene. (CJ Neamţ)