Cine sunt cei 6 medici judecători din Neamț

Noua Comisie de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Neamț este formată, în ordinea voturilor acordate, de dr. Pușa Crețu (medic urgentist, director medical la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Bicaz), dr. Cristinel Sava (din cadrul Secției psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Neamţ), dr. Doinița Vararu-Gavrilescu (oncolog Spitalul Județean de Urgență Neamţ), dr. Oana Onu (radiolog, director medical Spitalul Municipal Roman), dr. Alina Claudia Denciu (medic în cadrul Secției obstetrică-ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Neamţ) și dr. Liliana Dorofte (medic de familie, Piatra Neamț).

Cine sunt cei 6 medici judecători din NeamțCompletul de 6 medici-judecători a fost ales după al doilea tur, când doar 113 medici (din circa 850) din tot județul s-au prezentat la urnă. În urma numărării voturilor, comisia electorală a validat primii 6 aleși (din 11 candidați din listă), care au întrunit cele mai multe voturi, pornind de la primul – care a fost votat de 76 dintre colegi și până la ultimul – care a obținut 53 de voturi. Rezultatele de la Neamț vor fi validate de comisia electorală centrală.

Noua comisie are mandat pe 6 ani și păstrează din vechea formațiune pe doctorița Doinița Vararu, fost președinte, și pe medicul Liliana Dorofte. Ceilalți 4 membri sunt medici care acum intră pentru prima dată în acest for județean.

Cine sunt cei 6 medici judecători din Neamț„Sunt reprezentate specializări diverse, totuși lipsesc chirurgia și internele. Remarc faptul că noua comisie este în mare parte formată din colegi tineri, ceea ce este bine, și mă bucur că există și colegi din fosta comisie, decanul de vârstă. Regret dezinteresul colegilor care nu au venit să voteze, cu toate că nu este nevoie să mai spun cât de importantă este comisia disciplinară. Sper să avem cât mai puține cazuri în lucru în următorii 6 ani”, a declarat chirurgul Josef Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor Neamț.

După ce va fi validat, acest complet va avea de rezolvat „cele câteva cazuri rămase”, majoritatea dintre acestea reclamând „lipsa de comunicare în relația medic-pacient”.(C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți

Un accident grav, în care au fost implicate 2...

Incendiu la o pensiune din Tarcău

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, 8 mai, la...

Reforma care taie din pix: primăriile din România, între ordonanță și „clarificări”

Reforma administrației locale promovată de Guvernul Bolojan începe să...

Accident în Piatra Neamț. O femeie și un copil de 1 an au ajuns la spital

Un accident s-a produs vineri, 8 mai, în municipiul...