Cine-a pus Agapia-n drum

Un episod din campionatul național de dat cu bâta-n baltă, faza pe partide, s-a consumat la Crăcăoani, unde junele șăf al pesedeului de la Neamț s-o aburcat pe scenă să facă spici, în care o salutat cu mare căldură pe locuitorii votanți din … Agapia. Acuma, noi am zis că e efectul globalizării, că azi se merge peste tot numai cu buletinu și-am mai auzit chemați pe scenă care salutau Budapesta din București, dar tare ne gândim că discursul domniei sale n-o fost adaptat pentru fiecare comună-n parte de serviciul PiaR (sanchi!) ori junele șăf o rămas cu gându la o întâlnire de seară din comuna salutată cu atâta aplomb pe scenă. El știe.

În cadrul aceluiași eveniment, gingașa doamnă vice de la cejeu, o marcat puternic pentru imaginea proprie, fiind făcută cetățean de onoare a comunei Crăcăoani de dom primare, care nu regretă trecerea din corabia portocalie în autobuzul social democrat, mai cu seamă că gingașa doamnă vice este o distinsă resursă când e vorba de promovat hotărâri de cejeu și altele asemenea. Acuma rămâne de văzut cum o să înghită junele șăf de la pesedeu gălușca asta, care noi credem că o fost cam prea fierbinte și cu efecte la părțile moi. Vicem ce vice o să se schimbe acuma și de către cine.

La adăpostul aurei de prim gospodar al urbei, respectiv dom Gigi (să trăiți!), se nasc oarece rumori de colț referitoare la cine ar fi bun să-i ieie locul din fotelul de primare. Cei dedați la treburi din acestea zice că cei doi vice de-acuma ar cadra cu profilul ideal de oameni supuși, cuminți și neiscoditori, bașca demni de încredere când e vorba de porunci de partid. Partea veselă este, că în toată investigația s-o mai găsit un potențial candidat, la care nu se gândește nimeni. Are priză la popor, dă bine la televizor, are o carieră solidă și este dispus să renunțe la ea, dacă se instalează primărete peste urbea noastră pentru câteva mandate. Acuma cine este … mai uitați-vă prin televizoare, oameni buni! (Notă: sigur nu este Bianca Drăgușanu!)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...