Separatoarele de sens au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni în zona bulevardului Decebal, după cum viceprimarul Bogdan Gavrilescu anunța la sfârșitul lunii iunie (vezi aici), dar și ulterior. ”Ne dorim ca fluidizarea traficului pe acest sector de drum să fie cât mai bună, de aceea vor apărea câteva modificări. Separatoarele vor împiedica să se mai facă stânga (pe direcția Bicaz-Bacău), pe lângă Biserica Precista – spre str. M. Sadoveanu iar accesul din această stradă către bdul Decebal va fi cu “obligatoriu la dreapta”. Practic, intersecția de la “Latino” nu va mai fi blocată, iar fluidizarea traficului va fi vizibilă. Avem câteva variante în analiză și, în cel mai scurt timp, vom găsi o soluție și pentru trecerea de pietoni de la Laguna”, declara zilele trecute același viceprimar Gavrilescu.

Cu experiența catadioptrilor de tristă amintire și pagubă (vezi aici), dar și a cocoașelor rutiere plantate pe ici, pe colo, prin părțile esențiale ale traficului rutier din Piatra Neamț doar ca să fie desființate ulterior, evident că oficialii pietreni nu puteau păstra discreția în privința ”morcovilor” înșiruiți de-a lungul bulevardului, mai ales dată fiind cromatica acestora.

Ei bine, separatoarele de sens au apărut în Piatra Neamț pe bază de achiziție publică, făcută de societatea Publiserv, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. ”Cumpărăturile” s-au făcut pe 19 iunie 2017, când s-au adjudecat 280 de separatoare, la 145 de lei bucata, cu tot cu TVA. Achiziția totală s-a ridicat la 53.000 de lei inclusiv TVA și manoperă, iar un calcul sumar arată că țărușii portocalii au însumat 40.600 de lei, iar înfiptul lor strategic 12.400 de lei.

Din 280, s-au montat 206. Cele 74 separatoare rămase urmează să fie împământate între viitorul sens giratoriu care va fi amenajat în dreptul bisericii noi din Precista și giratoriul de la Shopping City.

De la cine a cumpărat Publiserv ”morcovii” rutieri? Câștigătorul achiziției de pe SEAP este SC Aeroklima SRL, cu sediul în Dobreni, Neamț, pe str. Școlii, la nr. 89 B, și cu Eugen Bârlădeanu administrator. Firma a fost înființată în 2003, dar între 2004 și 2015 nu a avut activitate. O explicație ar putea fi și faptul că, aproximativ în acea perioadă, dl. Bârlădeanu era ușor ocupat cu altă linie de muncă, contabil șef la Katel Group, societate care se ocupa cu producerea, furnizarea și întreținerea sistemelor de reglementare a traficului rutier și care a intrat în insolvență în anul 2016.

Revenind la Aeroklima, în 2015 aceasta a activat cât de 5.000 de lei, după care, în 2016, a făcut un salt brusc dpdv economic, ajungând la pragul de 828.814 lei. Ca obiect de activitate, firma se ocupă cu fabricarea altor articole din metal, ceea ce ar putea-o califica la făcut separatoare, însă nu este cazul. Aeroklima nu produce țăruși rutieri, doar îi comercializează, pe bază de import, în cazul acesta probabil din Italia. Cum, însă, achizițiile publice românești nu sunt văzute pe SEAP de producătorii străini (cu excepția licitațiilor internaționale pe apă-canal, dar asta e deja altă poveste), este evident că, măcar în această situație, municipiul Piatra Neamț n-a avut cum să ocolească varianta intermediarilor. (V.B., D.O.)

FOTO: Facebook/Bogdan Gavrilescu

Articolul precedentLIGA A IV-A: Au rămas 10 echipe! Programul (sperăm final) turului!
Articolul următorAnda-Louise Bogza în concert la Biblioteca “Kirileanu”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.