Cinci răniți în primele accidente din cauza zăpezii

accidente-zapadaPrima zăpadă căzută în județul Neamț a ”ajutat” la producerea a două accidente rutiere, soldate cu 5 răniți.

Primul a avut loc pe strada Cetatea Neamțului din Piatra-Neamț, unde un autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, din Crăcăoani, a ajuns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o mașină care venea din sensul opus. În urma impactului, a rezultat rănirea ambilor șoferi (la volanul autoturismului care circula regulamentar se afla un bărbat de 36 de ani din Rediu) şi a două femei, pasagere în autoturisme.

Cel de-al doilea accident s-a petrecut în localitatea Agapia, unde un tânăr de 21 de ani n-a adaptat viteza la condițiile de drum, mașina lui a intrat pe contrasens și s-a izbit într-un autoturism condus de o femeie de 42 de ani din Vânători. Femeia a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar tânărului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

”Aducem în atenția participanților la trafic articolul 102, punctul 28 din OUG 195/2002: conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate constituie contravenția prevăzută cu 9-20 puncte de amendă, respectiv de la 1125 la 2500 de lei și retragerea certificatului de înmatriculare”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora