0:00

Chinurile educaţiei pentru greva generală, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Conducerea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a lansat, în perioada 25-29 noiembrie, un referendum printre membrii de sindicat privind declanşarea grevei generale în 9 decembrie. Membrii sindicatelor au fost chestionaţi în legătură cu declanşarea grevei generale, iar în prezent se lucrează la centralizarea datelor. Rezultatele finale vor fi centralizate mâine. Solicitările sindicaliștilor sunt aceleași, în principiu vizând creşterea salariilor angajaţilor din sistemul de învăţământ, de la 1 ianuarie 2014, acordarea a 6% din PIB pentru educaţie, debirocratizarea sistemului de învăţământ, prin reducerea semnificativă a situaţiilor şi a evidenţelor pe care le întocmesc cadrele didactice. Membrii nemțeni au fost chestionaţi cu privire la formele de protest care urmează a fi organizate și se pare că părerile sunt atât de împărțite încât se așteaptă un răspuns final la nivel național.

„Am primit răspunsuri diferite din teritoriu. Pe de o parte sunt cei care au semnat pentru grevă, iar de cealaltă parte sunt cei care nu vor. Motivele sunt diverse. Ba pentru că pe perioada grevei pierd drepturile salariale,  ba pentru că au continuitate, ba din cauza gradului. Sunt tot felul de motive mai ales că acum se apropie și perioada sărbătorilor. Din păcate nu a fost o dată pe care ne-am propus-o, dar trebuie să intervenim acum când se dezbate bugetul”, a declarat Gabriel Ploscă, președintele Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Neamț. Pentru declanșarea grevei generale numărul semnăturilor trebuie să fie de minim 50 plus unu din totalul sindicaliștilor din toată țara.

Mutare de „șah”

Mutarea Guvernului, făcută în urmă cu câteva zile, ar putea anula greva. În 27 noiembrie, în şedinţa de Guvern, s-a decis alocarea a 46 de milioane de lei către instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, din sume defalcate din TVA. Suma repartizată, așa cum se arată întrun comunicat al Ministerul Educației, având două componente. Prima, în valoare de 41 de milioane de lei, destinată plăţii salariilor cadrelor didactice, a sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi salariale. A doua componentă, de 5 milioane de lei, vizează achitarea salariilor restante câştigate de cadrele didactice în instanţă. Oficialii sindicatului din județ subliniază faptul că din această sumă nu va ajunge niciun sfanț în Neamț. „Din acești bani nu va ajunge niciun leu în Neamț deoarce nu a fost înregistrat niciun caz din cele amintite de Ministerul Educației”, a adăugat Ploscă. Această injectare poate fi decisivă pentru alte județe unde cadrele din învățământ au de recuperat bani și se vor gândi de două ori pentru o semnătură care ar putea declanșa greva. Dacă la nivel național numărul semnăturilor este mai mic de 50 plus unu, toate semnăturile sunt anulate, iar greva nu mai poate fi declanșată. Ministrul Remus Pricopie a precizat că, potrivit proiectului de buget, „educaţia va primi 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu 2 miliarde mai mult decât în 2013. Este cel mai mare buget din ultimii ani. El asigură continuarea investiţiilor în infrastructură, a programelor privind reducerea abandonului şcolar, dar şi majorarea salariilor profesorilor debutanţi, ale asistenţilor şi ale preparatorilor universitari, precum şi creşterea subvenţiilor pentru cămine şi cantinele din campusurile universitare”.

Marian TEODOROF

Articolul precedentCamere anti-maidanezi la Târgu-Neamț
Articolul următorJoi, 5 decembrie, se deschide Centrul de Permanență Bicaz

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.