„Chestia” PSD-PMP se-mpiedică (ne)sportiv!

arsene-dulama„Chestia” PSD-PMP de la Neamţ (noi i-am spune alianţă, dar s-a precizat că nu este aşa ceva!) pare a fi în mare pericol, din cauza unui proiect de hotărâre, cu iz sportiv, promovat în Consiliul Local Piatra Neamţ. HCL-ul iniţiat de Victor Marghidan, consilier local PSD, propune restricționarea accesului gratuit în Sala Polivalentă din Piatra Neamț pentru anumite cluburi sportive (unele dintre ele cu datorii la Primărie și societățile ei). Iniţiativa a generat o reacție a șefului PMP Neamt, Laurențiu Dulamă.

„Mișcarea Populară este singurul partid care are trecut în statutul și în programul său faptul că sprijină sportul și mișcarea sportivă. În aceste condiții, consilierii locali PMP nu vor vota proiectul de pe ordinea de zi de azi de la Consiliul Local. Nu vom cădea în această capcană electorală și credem că toate cluburile din Piatra Neamț trebuie ajutate de comunitatea locală. Este de datoria noastră, a oamenilor politici să ajutăm acest domeniu care este și așa vitregit, nu să punem piedici. De aceea nu vom vota acel proiect al PSD care este susținut și de ALDE. Considerăm că este un proiect prin care se produc discriminări și un tratament inechitabil”, a declarat Laurenţiu Dulamă.

Dacă PMP nu votează proiectul, aşa cum anunţă, HCL-ul nu are nici o șansă să fie aprobat. Este un prim semn că desfășurarea campaniei electorale pune la grea încercare o „alianță” fragilă, aducând probabil lucrurile mult mai aproape de viziunea „şefului cel mare” („Vreau să vă spun referitor la alianţe că PSD nu poate fi un partener al nostru” – Traian Băsescu). (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...