Chelaru vrea în conducerea centrală a PSD

Senatorul Ioan Chelaru încearcă revenirea în Biroul Politic Central al PSD. Fost vicepreşedinte al partidului, în mandatul care s-a încheiat sâmbăta trecută, Ioan Chelaru ar putea ocupa funcţia de preşedinte al comisiei de disciplină şi arbitraj. Această postură îi permite, potrivit statutului, să fie membru al BPN al PSD.

Prima fază, şi anume alegerea celor 9 membri ai comisiei s-a încheiat la Congres, urmând ca aceştia să îşi aleagă preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul.

Ioan Chelaru a anunţat că îşi doreşte preşedinţia comisiei: „Comisia a fost votată la congres, este formată din 9 membri, câte unul din fiecare regiune de dezvoltare şi unul a fost numit de preşedinte. Probabil după prima şedinţă a biroului permanent naţional va fi convocată această şedinţă a comisiei. Cred că va fi funcţională după 1 mai. Eu voi candida pentru funcţia de preşedinte. Potrivit statutului, preşedintele comisiei participă la toate şedinţele Biroului Politic şi Comitetului Executiv, dar nu ia decizii”, a declarat senatorul Ioan Chelaru.

Preşedintele PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsene speră ca filiala pe care o conduce să aibă un reprezentant în forul superior al partidului.

”Ar însemna foarte mult pentru noi, aşa cum a însemnat şi că l-am avut pe domnul Chelaru ca vicepreşedinte al PSD. Îi conferă dreptul de a fi la masa deciziilor şi suntem bucuroşi şi onoraţi să fie acolo”, a declarat preşedintele PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsene.

(G.A.)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...