Chef cu furt şi daune la Boghicea

accident-noaptea-01Un tânăr, de 19 ani, din Boghicea, care a organizat o petrecere la el acasă, în noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 noiembrie), a avut parte de un „cadou” extrem de neplăcut. Unul dintre prietenii săi (un tânăr, de 20 de ani, care nu are permis de conducere), a profitat de neatenţia gazdei şi a furat cheia autoturismului, apoi a ieşit tiptil din casă şi a plecat la plimbare. Lipsa de experienţă în conducere şi-a spus cuvântul foarte repede. Şoferul de ocazie, care pornise hotărât spre satul Slobozia, pe DJ 207 A, n-a mers foarte mult şi a „eşuat” într-un capăt de pod, avariind autoturismul. Au fost anunţaţi poliţiştii din localitate, care au stabilit că musafirul nu consumase alcool şi nici n-a fost rănit în urma impactului, în schimb s-a ales cu dosar penal, pentru furt calificat şi conducere fără permis. Partea cu furtul se poate rezolva amiabil, dacă amatorul de plimbări nocture repară maşina şi este iertat de proprietar, pentru conducere fără permis, însă, de regulă instanţele dau pedepse cu închisoare. Deseori, cu executare. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...