„N-ai ce lua când vei pleca, iubito, / Că toate amintirile-s la mine! / Doar vremea, poate, ce am irosit-o / Să te-nsoţească,-n rest, nu prea ştiu cine / Ar îndrăzni să-ţi fie călăuză / La un drumeag cu unic sens: durerea / Pe care-aleargă optzecista muză, / Ca un bolid, spre ţinta Nicăierea! / Şi chiar dacă ţi-ar ţine companie / Poetul manuscriselor uitate / Prin paturile ce stau mărturie / Iubirii începute pe-nserate. / Ce te-ar încălzi o jertfă nouă / La câte-ţi stau, ciorchine, la picioare / Când niciodată nu ai dat în două / Un strop, măcar, din clipa care doare”.
Asemenea poeme frumoase de dragoste dar şi altele mai explozive, scrise în canonul tradiţional al versului clasic, îşi găsesc locul în cel mai recent volum de versuri de la Editura „Timpul”, „Blestemele păcatului, semnat de poetul Cezar Ţucu. Ca şi în precedentele volume de „De blesteme”, autorul face, prin versurile sale sarcastice şi satirice fizionomia eclectică şi coruptă a vieţii diurne, prin radiografii executate cu detaşare şi umor, în pânza versificaţiei sale fiind prinse toate agresivităţile existenţiale prin care trecem. Cezar Ţucu se vrea a fi cel care se sacrifică pentru liniştea noastră: „Dă-mi visele urâte numai mie / Să le visez ca tu să poţi dormi / În liniştea poetului ce scrie / Blestemele păcatului de-a şti”. O carte frumoasă atât în conţinut cât şi în grafică.
Frumos! ,,Prinde” asa bine pe vremea/vremurile ce traim… Voi cauta,negresit,volumul.