Certificatele de situaţie de urgenţă se pot obţine până la 15 iunie

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) a emis un ordin, prin care noul termen-limită de obţinere a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă (CSU) este 15 iunie 2020.

„Potrivit noului Ordin al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, Certificatele de Situaţie de Urgenţă se acordă operatorilor economici care au înregistrat închiderea totală sau parţială a activităţii ca urmare a efectelor deciziilor autorităţilor publice competente pe perioada stării de urgenţă sau diminuări ale veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% în lunile martie, aprilie sau mai 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020. De asemenea, termenul până la care Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri poate elibera certificate de situaţii de urgenţă, la cerere, acestora, se prelungeşte până la data de 15 iunie 2020”, potrivit unui comunicat de presă al MEEMA.

Prevederile se regăsesc deja în platforma http://prevenire.gov.ro şi de ele pot beneficia operatorii economici, care accesează aplicaţia pentru obţinerea unui CSU. Alte detalii-AICI. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...