Garnizoana Piatra-Neamț organizează, marți, 9 mai, ceremonii militare, cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel De-al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene.
Între orele 10:00 și 11:00, vor fi depuneri de coroane la monumentele dedicate eroilor din cele două războaie mondiale, la Cimitirul Eroilor din Piatra Neamţ, iar între orele 12:00 și 13:00 se va desfășura ceremonia militară, la monumentul eroilor din Războiul pentru Independenţă, din centrul localităţii Roznov.
“O parte din eroii din Roznov au făcut parte din Regimentul 15 Infanterie «Războieni» cu sediul la Piatra Neamţ, înfiinţat la 1 ianuarie 1877, pentru a lupta în Războiul pentru Independenţă”, a precizat plt. adj. Vasile Vânău, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Piatra-Neamț. “Anul acesta aniversăm 140 de ani de la înfiinţarea acestui regiment, care a luptat eroic în Războiul pentru Independenţă, Primul Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial”. (C.M.)