ANI: Incompatibilităţi de la activităţi comerciale

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a descoperit alţi trei aleşi locali incompatibili în localităţi din Regiunea de Nord-Est. În toate cele trei cazuri, acuzaţii deţineau funcţii publice, dar erau implicaţi şi în activităţi comerciale, potrivit unui comunicat de presă.

Costică-Adrian Anton, primar al comunei Vulturești (Vaslui), a primit verdictul INCOMPATIBILITATE, deoarece „începând din data de 18 iunie 2012, deține simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Anton C. Costică-Adrian Întreprindere Individuală”.

ANI: Incompatibilităţi de la activităţi comercialeDe INCOMPATIBILITATE este acuzat şi Ioan Popa, actual consilier local și fost viceprimar al comunei Ion Neculce (Iași). ANI spune despre acesta că, „în perioada 1 noiembrie-24 decembrie 2013, a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de persoană fizică autorizată la Popa I. Ioan Persoană Fizică Autorizată”.

Ultimul, dar nu cel din urmă, Dumitru Sînculei, fost consilier local/viceprimar al comunei Corlățeni (Botoșani) este considerat de ANI în INCOMPATIBILITATE, pentru că, „în perioada 11 mai 2015-30 martie 2016, a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de administrator al SC Agricola Sînculei SRL”.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază”, iar „Sînculei Dumitru și Anton Costică-Adrian nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, mai precizează ANI. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    PSD intră în guvernul Niculescu cu 11 ministere din 17. Practic, o formulă PSD – Nicușor Dan

    PSD a decis să facă parte din noul guvern condus de Luca Niculescu,...

    Accident în Piatra Neamț în zona Sălii Polivalente

    Actualizare: ISU Neamț anunță că, în urma accidentului produs în jurul orei 16.00,...

    Iași „Bursierii Sfintei Parascheva”- Zece tineri premiați pentru excelență!

    Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan a premiat, în cadrul Slujbei Liturgice dedicate...

    FOTO. „Ștafeta Veteranilor” a plecat din Piatra Neamț către Iași

    Voluntarii militari și civili nemțeni, din cadrul asociației Invictus România, au preluat ștafeta...

    Ghidul autoexcluderii: Cum funcționează întreruperea accesului la jocuri

    Autoexcluderea îți permite să iei o pauză de la jocurile de noroc și...

    Neamț. Casă din satul Hoisești spulberată de flăcări

    Locuința unei familii din satul Hoisești, comuna Mărgineni, a fost distrusă în întregime...

    Botoșani. Aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă, confiscate în urma unor percheziții

    Polițiștii au confiscat aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă și 300 de...

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...