0:00

Sâmbătă, 29 iunie, în cadrul Zilelor Cetății Neamț, a avut loc un dublu eveniment editorial. Cercetătorul Vasile Diaconu a lansat un volum colectiv, dedicat istoriografiei arheologiei din spațiul est-carpatic și un catalog de expoziție, referitor la obiectele de faianță și porțelan din colecțiile Complexului Muzeal Județean Neamț. Cele două lansări s-au desfăşurat în cadrul unor manifestări științifice mai ample, respectiv vernisajul unei expoziții și o masă rotundă, intitulată „Secvențe medievale”. La cele două evenimente au fost prezenți specialiști de la Institutul de Arheologie din Iași, din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț, dar și profesori de istorie din zona Târgu Neamț.

Cercetătorul Vasile Diaconu a lansat două cărți în cadrul Zilelor Cetăţii Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Instituția noastră are deja o tradiție în ceea ce privește publicarea lucrărilor de istorie și mai ales de arheologie, fapt care ne plasează pe un loc onorabil pe piața editorială aferentă segmentului muzeal. Faptul că în cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț funcționează Editura Constantin Matasă, reprezintă un bun motiv să sprijinim aparițiile editoriale de specialitate, mai ales că o bună parte din specialiștii noștri au o activitate științifică prolifică. Încercăm și prin aceste apariții editoriale să evidențiem patrimoniul arheologic și istoric al județului Neamț, dar și să reliefăm faptul că instituția noastră are, dincolo de funcțiile clasice ale unui muzeu, și o importantă activitate științifică”, a declarat dr. Ciprian Dorin-Nicola, managerul Complexului Muzeal Județean Neamț.

Cercetătorul Vasile Diaconu a lansat două cărți în cadrul Zilelor Cetăţii Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPentru cercetătorul Vasile Diaconu, care are deja o activitate publicistică consistentă, evenimentul de sâmbătă a fost totuși o premieră, pentru că a lansat, în aceeași zi, două cărți, la care a fost co-editor și co-autor. Prima carte lansată, intitulată „Arheologia în spațiul est-carpatic. Concepte, metode, tendințe”, a fost editată împreună cu un alt arheolog, respectiv doamna dr. Ludmila Pîrnău, de la Institutul de Arheologie din Iași.  A doua lucrare este un catalog de expoziție, intitulat „Faianță și porțelan din patrimoniul Complexului Muzeal Județean Neamț” și a fost realizat împreună cu  alți doi specialiști din aceeași instituție, respectiv dr. George Hânceanu și Alexandru Gafincu.

„La începutul anului 2018 am făcut demersurile pentru editarea unui volum dedicat istoricului cercetărilor arheologice din spațiul est-carpatic și consider că am reușit să reunim într-un volum cele mai importante aspecte dedicate acestui subiect. Am vrut să reliefăm parcursul cercetării arheologice în ultimul secol în zona de est a României, dar și în ceea ce privește teritoriul Republicii Moldova. Împreună cu colega dr. Ludmila Pîrnău, am adunat, în cele peste 450 de pagini ale cărții, o serie de studii reprezentative, care, cu siguranță vor constitui repere istoriografice importante. Cea de a doua lucrare este un catalog al expoziției Faianță și porțelan din patrimoniul Complexului Muzeal Județean Neamț, pe care l-am scris împreună cu colegii dr. George Hânceanu și dr. Alexandru Gafincu. Din câte cunoaștem, este prima lucrare de acest fel din spațiul românesc, și cu siguranță va avea căutare, mai ales că tratează o categorie aparte de obiecte, repsectiv piese de lux, realizate din faianță și porțelan, de factură occidentală”, a declarat dr. Vasile Diaconu. (C.T. STURZU)

Articolul precedentVIDEO Codul portocaliu la Botoșani: grindină și ploi torențiale
Articolul următorMai reprezinta jocurile electronice doar simple jocuri?
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.