0:00

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Școala Specială din Târgu Neamț a luat ființă în 1961, fiind la început numai pentru băieți, mai apoi, în 1994 devenind mixtă. Inițial, această școală a fost sub tutela Ministerului Învățământului, urmând a-i fi modificată apartenența, între anii 1990 – 1994, aceasta împărțindu-se între Inspectoratul Școlar – în ceea ce privește procesul de învățământ, și Inspectoratul de Stat pentru Handicapați – pentru asistența economico-financiară.

În această perioadă, diviziunea intre cele două Inspectorate a avut o influență benefică, fiind în sprijinul școlii, deoarece s-au făcut îmbunătățiri în ceea ce privește dotarea materială. La început școala nu a avut un sediu propriu, funcționând în localul fostei Școli de Meserii, însă începând cu 1976, sediul școlii a fost mutat într-un local nou, pe strada Veniamin Costache, nr. 5, unde funcționează și astăzi.

“La momentul înființării, instituția avea o singură clasă cu 12 elevi. Începând cu 1962, repartizarea elevilor pentru Școala Specială a intrat în atribuțiile unei Comisii Regionale din Bacău, aici fiind orientați acei copii care prezentau tulburări asociate: deficiență mintală și tulburări de comportament. O etapă importantă în istoricul școlii a fost începutul anilor ’70, când au luat ființă clasele V-VIII, unde predarea se făcea de către profesori pe specialități, iar meditația de către educatori cu pregătire de învățători și profesori. Tot în această perioadă au început să apară cadre didactice cu pregătire psihopedagogică, care au preluat toate activitățile specifice”, ne-a declarat directorul Ana-Laura Cojocariu.

În 2007 Școala Specială din Târgu Neamț a devenit Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Neamț. Unitatea este subordonată Inspectoratului Școlar – în ceea ce privește procesul de învățământ și CJ Neamț – din punct de vedere economic-financiar. În anul școlar 2013 – 2014 centrul școlarizează 105 elevi pe 3 niveluri educative: preșcolar, primar și gimnazial. Acest centru școlar oferă servicii educaționale specifice învățământului preșcolar, primar și gimnazial, copiilor cu: deficiențe mintale severe, moderate și ușoare; tulburări asociate; tulburări de învățare; deficiență mintala ușoară și tulburări de comportament care au depășit cu 2 – 4 ani vârsta de școlarizare a clasei în care sunt integrați; deficiențe mintale ușoare și moderate, integrați în clase obișnuite, prin cadre didactice de sprijin.

“Personalul didactic care lucrează cu acești copiii este calificat, majoritatea fiind licenţiaţi în psihologie, psihopedagogie specială sau pedagogie”, ne-a mai declarat directorul Școlii Speciale, prof. Ana-Laura Cojocariu. Programul educativ al elevilor este de luni până vineri între 8 şi 13. Programul de terapii compensatorii se desfăşoară tot de luni până vineri între 15 şi 19.

Ciprian Traian STURZU

Articolul precedentSe caută asistent medical pentru CNRV
Articolul următor“Un măr delicios – un copil sănătos”