Primăria Piatra-Neamț a luat decizia de a dona centrale termice pentru două licee: Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” și Colegiul Tehnic ”Forestier”. Centralele fac parte dintr-un proiect care s-a dovedit păgubos și prin intermediul căruia s-a urmărit păstrarea sistemului centralizat de furnizare a energiei termice. Tendinţele consumatorilor au fost altele, cei mai mulți montându-și centrale de apartament și astfel centralele de tip container au rămas de căruță. Dintre cele aproximativ 180 de centrale, în prezent mai funcționează doar câteva celelalte fiind dezmembrate de hoți sau donate prin județ, cu titlul de gratuit.

hogas 01Centrala care a ajuns deja la CN ”Calistrat Hogaș” deși este, teoretic, gratuită, practic a costat municipalitatea 34.500 de lei. Această sumă a fost necesară pentru dezmembrarea, transportarea și montarea centralei. Firma căreia i s-au atribuit lucrările se numește SC Electrosan SRL, din Piatra-Neamț, în dreptul căreia apare ca acționar Vasile Sârbu. În 2014, acestă firmă cu doar 5 angajați a înregistrat o cifră de afaceri de 505.000 lei.

forestier 2014 05_resizePentru cea de-a doua centrală care va pleca spre Colegiul Tehnic Forestier, municipalitatea a pregătit 90.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Vald Tudor ne-a precizat că suma este motivată prin faptul că centrala va fi cărată și montată cu tot cu container, în afara colegiului. Din cauza acestui aspect este nevoie de branșament, ceea ce ridică costurile montării centralei. Acesta a mai precizat că, la această sumă, nu este necesară o licitație publică, urmând că primăria să facă o atribuire directă pentru aceste servicii. Reprezentanții Colegiului Forestier ne-au spus că actuala centrală, care este una veche, iese din garanție în luna martie a anului viitor. (M. TEODOROF)

Articolul precedentClanul Neda s-a refăcut, Manex a fost eliberat!
Articolul următorCentrul de Informare Turistică din Bicaz, aproape de final
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.