0:00

Ceahlăul vrea să învingă în Giulești, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Conducerea administrativă a Ceahlăului nu a stabilit un obiectiv în Cupa României echipei antrenate de Vasile Miriuță. Totuși, antrenorul principal al nemțenilor vizează victoria în meciul cu Rapid București, care se va disputa astăzi, de la ora 16, pe stadionul Giulești. Pietrenii vor da piept cu o echipă aflată în degringoladă, din punct de vedere al organizării administrative, dar care, sub bagheta căpitanului Pancu, sunt în stare de orice pe teren. Darko Lukanovic, ultimul transfer al giuleștenilor, de la formația nemțeană, ar putea fi titular. Pietrenii nu au mai învins în deplasare vreo echipă de aproape un an și cinci luni!

Probleme cu banii

În timp ce Rapidul este catalogată drept o ”specialistă” a Cupei României, pentru că a eliminat multe formații mai bine cotate ca ea, de-a lungul timpului, Ceahlăul nu a avut nicio prezență în semifinalele competiției. Cel mai departe a ajuns în sferturi, de două ori, în toată istoria clubului, ultima oară în sezonul trecut, când a fost eliminată de Oțelul, chiar la Piatra Neamț. În rest, nimeni nu s-a omorât cu firea să se afirme în Cupa României, după principiul că ”Sunt echipe mult mai puternice care să câștige competiția”. „Nici nu ştiu dacă parcursul în această a doua competiţie internă a fost stabilit ca ţintă principală pentru noi. E greu să ajungi în finală. În primul rând, ai nevoie de un buget care să-ţi permită atacarea unui asemenea obiectiv, e drept, care îţi poate garanta prezenţa în Europa League“, a declarat președintele Viorel Măstăcăneanu. Ceahlăul mai are de doborât un record negativ. N-a mai învins în deplasare o echipă, de aproximativ un an și cinci luni! Poate și acest aspect a contat în luarea unei decizii importante în ceea ce-l privește pe Vasile Miriuță, antrenorul principal al Ceahlăului, care a impus el un obiectiv jucătorilor, acela de a obține victoria. „N-am avut noroc la această împerechere, în tragerea la sorţi. Am căzut cu o echipă ce traversează o formă foarte bună în campionatul primei ligi. În plus, cei de la Piatra Neamţ au la îndemână un antrenor cu o mentalitate de super-profesionist, şcolit şi cu experienţă germană. În ceea ce ne priveşte, vom face tot ce depinde de noi ca să trecem cu bine de acest meci“, a spus Dănuț Perjă, fostul jucător al Ceahlăului, care şi-a încheiat cariera de jucător la clubul giuleştean și care acum este directorul sportiv al Rapidului. „Nu suntem într-o formă foarte bună, deşi avem la dispoziţie mulţi jucători. Lipsa experienţei acestora rămâne un handicap. La prima vedere, credem că am fi putut da, în Cupă, peste o echipă mai uşoară. La aflarea numelui adversarei, cei de la Ceahlăul cred că s-au bucurat că vor da peste noi“, a mai spus Perjă. Pentru Dănuț Perjă, cel mai mare avantaj al confruntării de astăzi contra Ceahlăului, îl reprezintă terenul propriu și publicul, cu care este familiarizat doar Emil Dică, cel care a jucat și la începutul sezonului pentru Rapid, înainte de a se transfera la Piatra Neamț. Prima mutare a noului patron din Giuleşti, Adrian Zamfir, a fost numirea lui Grigore Sichitiu în funcţia de preşedinte al Rapidului. Acesta a deținut, de-a lungul timpului și funcția de președinte executiv la Ceahlăul. Din cauza problemelor cu insolvenţa clubului, Sichitiu nu a semnat încă un contract, deşi se află la Rapid de trei luni de zile. Fostul colaborator al lui Mircea Lucescu i-a transmis lui Adrian Zamfir că, dacă până la finalul săptămânii nu i se va rezolva situaţia contractuală, va pleca din Giuleşti.

Miriuță vizează calificarea

Vasile Miriuță și-a stabilit ca loc de cantonament, centrul de la Mogoșoaia al naționalei, unde a deplasat un lot de 24 de jucători pentru meciurile cu Astra, din campionat și cu Rapid, din 16-imile Cupei, printre cei deplasații fiind și accidentații Stana și Lucas Garcia, care se pregătesc separat de restul lotului, dar sunt ținuți sub observație. ”Normal, este să vrem să câștigăm jocul. Și Cupa e importantă, trebuie să mergem mai departe, cât mai sus în această competiție, dacă vom putea. Suntem neînvinși de mai multe etape. Sincer, pe mine mă interesează mai puțin cum abordează alte echipe meciurile contra noastră. Important e ca echipa pe care o pregătesc să abordeze meciul într-un fel foarte bun”, a mai precizat Vasile Miriuță. Acesta a ținut să scoată în evidență absența mijlocașului Stana, care nu va putea evolua nici în acestă săptămână. ”Perioada de recuperare se prelungește mai mult decât am preconizat noi. Nu s-a întâmplat nicio recidivă și nici nu vom risca să-l forțăm. Vom vedea cât va mai dura”, a precizat Miriuță. ”Stana, nu numai pentru mine, ci și pentru echipă, este un jucător foarte bun. A demonstrat-o. Este un jucător indispensabil. Este inima echipei, cu toate că Onciu, cel care l-a înlocuit nu a jucat rău, dar fiecare jucător ale calitățile lui”, a mai spus Vasile Miriuță. Acesta a lăsat să se înțeleagă faptul că ar putea da credit și altor jucători în meciul cu Rapid din Cupa României. De aceea primul 11 ar putea arăta astfel: Jicha – Țepeș, Marc, Ichim, Rusu – Emil Dică, Hassani – Constantinescu, Golubovic, Popadiuc – Velic, fiind menajați pentru meciul de luni seară, din campionat: Jovic, Cânu, Jula, Dumitraș, Cazan, Gheorghiu, Chitoșcă și Achim.

Ceahlăul vrea să învingă în Giulești, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul vrea să învingă în Giulești, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentZiua Europeană a Limbilor în România
Articolul următorPrimarii vor fi învățați cum să distribuie alimente