Ceahlăul nu s-a înscris în Liga a II-a!

Viorel Mastacaneanu si Angelo MassoneCeahlăul nu s-a înscris în Liga a II-a, cu toate că acţionarul majoritar Angelo Massone declara că echipa pietreană va fi prima formație care se va înscrie în campionat. Până miercuri, 15 iulie, doar 12 cluburi o făcuseră, conform declaraţiilor preşedintelui Răzvan Burleanu. Restul de 16, din totalul de 28 de cluburi care ar trebui să participe în noul sezon competiţional, mai au la dispoziţie cinci zile până la expirarea termenului limită. ”Echipele care s-au înscris în noul sezon al Ligii a II-a până pe 15 iulie sunt: FC Oţelul, Universitatea Cluj, FC Clinceni, Gloria Buzău, SC Bacău, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Dunărea Călăraşi, CS Mioveni, FC Caransebeş şi FCM Baia Mare”, a spus Răzvan Burleanu.

Auraş Braşoveanu, preşedintele Ligii Profesioniste pentru Liga a 2-a (LPF 2) solicită ca, pentru intrarea în normalitate şi îndepărtarea incertitudinilor care nu atrag investitori în fotbal şi nici parteneri media, cluburile care ar trebui să se înscrie în noul sezon al Ligii a II-a să o facă ”numai dacă au convingerea şi posibilitatea financiară de a participa pe întreaga durată a campionatului în competiţie şi nu se vor retrage pe parcurs”. Preşedintele LPF2 spune că aceste cluburi au şansa de a se înscrie direct în Liga a III-a dacă nu au bugetul necesar susţinerii unui campionat în eşalonul secund. În cazul în care se va ajunge la înscriere şi neparticipare sau retragere pe parcurs din Liga a II-a, sezonul 2015-2016, FRF va aplica retrogradarea directă în Liga a 5-a!

Mihai STOIAN

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț Afaceri oneroase cu lemn. Două TIR-uri au fost sechestrate de anchetatori

În domeniul exploatării lemnului unii dintre cei implicați își...

VIDEO-FOTO. Maestrul Florin Piersic primește o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

Evenimentul zilei la Piatra Fest 2026: maestrul Florin Piersic...

Neamț O casă din Pipirig a ars în totalitate. Agoniseala de-o viață s-a transformat în scrum

Un scurtcircuit electric cauzat de un conductor electric defect...