Ceahlăul – locul 9, după 4 etape

dinamo ceahlaul 2014

După disputarea primelor 4 etape din Liga I, Ceahlăul ocupă locul 9, cu 7 puncte, dar un golaveraj negativ, 4-9, ce scoate în evidență scorurile severe din primele două etape: 0-4, în deplasare, cu CFR Cluj și 1-4, pe teren propriu, cu ASA Târgu Mureș. Ceahlăul este, însă, pe locul doi, la egalitate cu Steaua și Astra, ca puncte cucerite în deplasare, 6. Pietrenii sunt devansați în clasament doar de liderul Petrolul, cu 9 puncte cucerite (maximum) în 3 partide. Cel mai bine plasat jucător nemțean în clasamentul golgeterilor este Achim, ce ocupă locul 12, cu 2 goluri. Următorul meci al pietrenilor se va disputa vineri, 29 august, la Piatra Neamț, contra Concordiei Chiajna, de la ora 21, în direct la Look TV. (M. STOIAN)

Autor:

Ultima ora

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Neamț Biciclist lovit mortal în trafic, la Cotu Vameș

Vineri, 19 iunie, în jurul orei 9:20, o tânără,...

Piatra-Neamț Școala de Vară – cursurile Școlii Populare de Artă în vacanță

În perioada 29 iunie-31 iulie 2026, Centrul pentru Cultură...

A venit vacanța, pentru majoritatea elevilor!

Vineri, 19 iunie 2026, a fost ultima zi din...