LPF2013 - FC CEAHLAUL - FC BRASOV

Egal cu sacrificii

* au marcat: Cârjan (41) și Ștefănescu (54) / Seginho (8) și L. Ganea (74)

Ceahlăul și FC Brașov au oferit celor 3.000 de spectator prezenți pe arena pietreană un joc spectaculos, cu răsturnări de situație, însă prețul spectacolului pentru cele două formații este enorm: Constantinescu, de la FC Brașov, a fost eliminat, după două „galbene” acordate în urma unor faulturi, iar Achim, Ștefănescu și Dumitraș de la Ceahlăul sunt accidentați și sigur nu vor evolua miercuri în Cupa României, cu SC Bacău.

Stări de spirit diferite în cele două tabere

În timp ce brașovenii veneau după un 4-1 reconfortant, contra Chiajnei și cu fostul atacant al pietrenilor Constantinescu pe post de căpitan de echipă, pietrenii au intrat pe teren cu banderole albe pe braț în semn de protest (grevă japoneză) pentru neplata restanțelor bănești din sezonul trecut. Albul banderolelor a fost vizibil de la București, atât de AFAN, sindicatul fotbaliștilor, care nu a luat nicio poziție față de protestul jucătorilor Ceahlăului. După un start echilibrat, oaspeții au deschis scorul. În minutul 8, Constantinescu a centrat în careu și Serginho a reluat cu capul dintre fundașii centrali ai Ceahlăului, mingea lovind stâlpul din dreapta porții lui Calancea, în drumul ei spre plasă: 0-1. Pietrenii au forțat și au jucat avântat, uneori cu fundașii la linia de centru, iar la o pasă lungă în adâncime, ”specialitatea casei” pentru Ceahlăul, Cârjan și-a pierdut pe drum adversarul direct, și de la marginea careului mic, i-a suflat balonul din  palme portarului Iacob, cu vârful bocancului, egalând, în minutul 41, scor: 1-1.

Vlad Achim s-a accidentat serios si va lipsi miercuri in Cupa

Pauza, un sfetnic bun pentru ambele formații

După pauză Dumitraș a ”căzut” primul, părăsind terenul accidentat și a fost înlocuit de Țepeș. În minutul 54 Ștefănescu a marcat primul său gol pentru Ceahlăul, fructificând din mijlocul careului cu un șut dintr-o bucată, la colțul lung, o pasă înapoi a lui Slavikas, scor: 2-1. A fost golul care a tras semnalul de alarmă în tabăra Brașovului, iar antrenorul Adrian Szabo l-a schimbat pe ex-pietreanul Barna, cu Liviu Ganea, riscând totul pe cartea atacului. Inexplicabil după accidentarea gravă la genunchi a căpitanului Vlad Achim, pietrenii au făcut pasul înapoi, iar Brașovul atât a așteptat: spații de manevră. La o centrare care nu anunța mare lucru, portarul Calancea a ezitat să iasă, fundașii centrali au fost indeciși, iar mingea a ajuns la inspiratul Ganea, care, din unghi a înscris, tot cu ajutorul barei, la colțul lung, egalând situația pe tabela de marcaj, scor: 2-2. În ciuda eliminării lui Constantinescu, în ultimul sfert de oră jucătorii Ceahlăului nu i-au mai pus probleme deosebite portarului Iacob, astfel că brașovenii au smuls un punct prețios la Piatra Neamț, fructificând la maxim marile situații de a marca: câte una pe repriză.

Florin Marin deranjat de presa bulgara

Jucătorii (încă) așteaptă banii promiși

Dacă situația financiară a jucătorilor nu se va îmbunătăți, este posibil ca aceștia să nu se prezinte la jocuri și să depună memorii la LPF pentru a deveni liberi de contracte. În acest caz, vânzarea pachetului majoritar de acțiuni deținut de președintele CA, Viorel Măstăcăneanu, nu va mai fi posibilă, întrucât echipa nu va mai avea jucători sub contract și, practic, nu mai există ”obiectul” tranzacționării. La fel de păgubit poate rămâne și ANAF-ul, în cazul în care ar scoate jucătorii la vânzare, în contul datoriilor către stat, estimate la 600.000 de euro. Întrebat despre situația jucătorilor, Florin Marin a declarat că nu știe de această situație, deși, până la numirea în funcția de antrenor, ”Flocea” a fost manager general al clubului pietrean. ”Este o problemă mai veche pe care jucătorii au au de rezolvat cu conducerea administrativă. Eu nu știu despre ce diferend este vorba”, a spus Florin Marin, la postul Look TV Plus, după terminarea meciului de la Piatra Neamț, întrebat de semnificația banderolelor albe purtate de elevii săi la meciul cu FC Brașov. ”Este o problemă a noastră cu conducerea administrativă pe care nu vrem s-o discutăm acum”, a precizat la rândul lui, căpitanul Vlad Achim.

Declaraţii

“Meritam mai mult după desfăşurarea jocului. Am controlat partida de la un cap la celălalt, am dominat, ne-am creat ocazii, dar am primit gol pe greșelile noastre. Sunt două puncte mari pierdute acasă şi sigur că acest aspect mă deranjează. Nu știu dacă e vorba de ceva anume, cred că fluctuația de formă, se datorează, în primul rând, tinereții. Jucătorii mei, sunt, în mare parte, neexperimentați și încă nu știu cum să gestioneze un rezultat, dar, cu timpul vor învăța”, și-a manifestat încrederea tehnicianul Florin Marin. Referitor la accidentări, antrenorul principal al Ceahlăului a spus: ”Achim nu putea pune piciorul în pământ când l-am schimbat. Vom vedea în această săptămână cât de gravă e accidentarea lui. Dumitraș, este și el lovit serios, iar Ștefănescu și-a spart capul. Nu știu ce va fi la Gaz Metan Mediaș, etapa următoare, pentru că miercuri jucăm în Cupa României, cu SC Bacău și, momentan, mă gândesc doar la acest joc, pe care vreau să-l câștigăm”.

“Pentru a obţine 3 puncte, pe viitor, trebuie să muncim mult mai mult decât în acest meci”, s-a mărginit să spună, după joc, tehnicianul brașovenilor Adrian Szabo.

Mihai STOIAN

 

Ceahlăul: Calancea – Dumitraş (52 – Țepeș), Marc, Cazan, Slavikas – Achim (68 – Onciu), Clonin – Popadiuc, Chitoşcă, Ştefănescu (83 – Pavel) – Cârjan
Rezerve: Jovici, Ichim, Gheorghiu, Margină.

FC Braşov: Iacob – Străuţ, Leko, De Almeida, Barna (57 – Liviu Ganea) – Madeira (70 – Cătălin Munteanu), Grigorie – Aganovici, Enceanu (57 – Ciocâlteu), Serginho – Constantinescu
Rezerve: D. Mutu, Frîncu, M. Buga, Ţîră.

Articolul precedentJudețul Neamț, pepinieră pentru rugby-ul românesc
Articolul următorSemnal Ceahlăul® / Elevii de la Gârcina învață în săli cu igrasie